ProSport a aflat primul adversar al Universităţii Craiova în stagiul din Austria. Are în lot doi români, unul fiind în lotul tricolorilor la Euro. EXCLUSIV

ProSport a aflat primul adversar al Universităţii Craiova în stagiul din Austria. Are în lot doi români, unul fiind în lotul tricolorilor la Euro. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova se află de câteva zile în cantonament în Austria, la Neustift Im Stubaital, unde va rămâne până pe 1 iulie şi unde va disputa cinci meciuri amicale.

ProSport v-a ţinut la curent cu adversarii pe care alb-albaştrii îi vor întâlni în stagiul de pregătire, lista cu aceştia fiind definitivată, o dată cu găsirea unui oponent pentru data de 23 iunie, una pentru care antrenorul Costel Gâlcă a insistat.

Pafos, echipa lui Ad. Rus şi Vl. Dragomir, primul adversar al Universităţii Craiova în Austria

 Astfel, duminică, 23 iunie, de la ora 18, Universitatea Craiova va întâlni formaţia cipriotă Pafos, cu care se află sub contract jucătorii români Adrian Rus şi Vlad Dragomir. Primul nu se află însă în stagiul de pregătire cu echipa din Insula Afroditei, deoarece participă cu naţionala României la Euro 2023.

Pafos a terminat campionatul pe locul 5, dar a câştigat Cupa Ciprului, după 3-0 în finala cu Omonia Nicosia, unul dintre goluri fiind marcat de Vlad Dragomir. FC Pafos are un lot ticsit de străini, în special brazilieni, evaluat la 22,1 milioane de euro, antrenat de spaniolul Juan Carlos Carcedo.

Pe 24 iunie, Ştiinţa va evolua contra echipei poloneze Legia Varşovia, formaţie cu care Ştiinţa a mai disputat un amical în 2019, tot în Austria, încheiat 3-3. Pe 26 iunie, Universitatea Craiova ar trebui să întâlnească o altă echipă poloneză, vicecampioana Slask Wroclaw.

Pe 29 iunie, Universitatea Craiova va întâlni un adversar tradiţional pentru perioada de pregătire, campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad, cu care s-a mai duelat de 4 ori în amicale, oltenii pierzând de fiecare dată fără să marcheze, rezultatele fiind: 0-2 în 2023, la Bansko, 0-2 în 2018, în Antalya, 0-1 în 2017, în Austria, 0-1 în 2015 în Austria. Cele două echipe l-au avut antrenor în stagiunea trecută pe Ivaylo Petev. Pe 30 iunie, în ultimul amical din Austria, Ştiinţa va evolua contra lui FK Jablonec, la care a jucat acum câţiva ani şi Bogdan Vătăjelu.

„U” Craiova va întâlni Botev Plovdiv sau Maribor, în Conference League

Universitatea Craiova a avut ghinion la tragerea la sorţi a turului 2 preliminar din Conference League, urmând a întâlni cei mai dificili adversari posibili dintre cei care îi erau rezervaţi.

Astfel, formaţia lui Costel Gâlcă se va duela cu învinsa dublei din turul 1 prelimianr al Europa League, dintre bulgarii de la Botev Plovdiv, câştigătorii Cupei Bulgariei, şi slovenii de la Maribor, vicecampionii Sloveniei. Meciurile vor avea loc pe 25 iulie, turul, la Plovdiv sau Maribor şi pe 1 august, returul, pe „Ion Oblemenco”.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare gravă la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu insecticid
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare…
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar român!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar…
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul.
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×