Prosport, confirmat! Antrenorul Eugen Neagoe a semnat cu Universitatea Cluj
FC Universitatea Cluj a anunţat, joi după-amiază, că noul antrenor al echipei este Eugen Neagoe.
ProSport a anunțat încă de miercuri seara mutarea la gruparea de pe Someș.
Tehnicianul în vârstă de 55 de ani va debuta pe banca ardelenilor la duelul din etapa a şaptea a Superligii cu FC Voluntari, programat vineri, la ora 18:45.
Prosport, confirmat! Antrenorul Eugen Neagoe a semnat cu Universitatea Cluj
La Universitatea Cluj, Neagoe îi succede lui Erik Lincar, tehnician de care clubul s-a despărţit miercuri. Erik Lincar era antrenorul echipei Universitatea Cluj din mai 2021.
Sepsi OSK a câştigat luni, pe Cluj Arena, în faţa formaţiei Universitatea Cluj, scor 1-0, într-un meci din etapa a şasea a Superligii. Universitatea Cluj a pierdut cu UTA (scor 1-2), Petrolul (scor 0-1) și FC Argeș (scor 1-3) și a remizat cu FCSB (scor 1-1) și Universitatea Craiova (scor 1-1).
Universitatea Cluj este pe penultimul loc în clasament, cu doar două puncte după șase etape.
Din staff-ul lui Eugen Neagoe vor face parte Fadi Haddad (antrenor secund), Cristian Sandu (preparator fizic) şi Florentin Rădulescu (antrenor cu portarii), precizează sursa amintită.
Până în prezent, Neagoe a mai antrenat formaţiile Aris Limassol, Nea Salamis, Politehnica Iaşi, Sepsi OSK, Dinamo Bucureşti, FC Hermannstadt şi Astra Giurgiu.
Născut în judeţul Dolj, la Orodel, Eugen Neagoe a făcut primii paşi în fotbal la Universitatea Craiova, unde a cunoscut şi cele mai mari succese din cariera de fotbalist, câştigând campionatul în sezonul 1990/1991 şi Cupa României în ediţiile 1990/1991 şi 1992/1993.
A mai evoluat la Electroputere Craiova, Vasas (Ungaria), Ferencvaros (Ungaria), Alki Larnaca (Cipru), Omonia Nicosia (Cipru), Veria (Grecia), după care a revenit în România la Dinamo Bucureşti. Alături de Ferencvaros, Eugen Neagoe a reuşit să câştige titlul şi cupa în Ungaria în sezonul 1994/1995.
Eugen Neagoe şi-a început cariera de antrenor ca secund al lui Victor Piţurcă, alături de care a lucrat la Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu, ASIL Lysi (Cipru), Steaua Bucureşti, dar şi la echipa naţională a României, în perioada 2011-2014.