Eugen Neagoe e la un pas să semneze cu Universitatea Craiova: care e stadiul negocierilor dintre cele două părți | SPECIAL

Eugen Neagoe e la un pas să semneze cu Universitatea Craiova: care e stadiul negocierilor dintre cele două părți | SPECIAL
Eugen Neagoe reactioneaza dupa meciul de fotbal dintre Universitatea Cluj si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Cluj Arena din Cluj Napoca, duminica 31 octombrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eugen Neagoe (55 de ani) este favorit să preia banca tehnică a Universității Craiova, după ce Mirel Rădoi a decis să plece.

Așa cum ProSport a anunțat încă de joi, 22 decembrie, negocierile dintre Eugen Neagoe și Mihai Rotaru sunt din ce în ce mai avansate, iar antrenorul lui U Cluj este favorit să preia banca oltenilor.

După ce antrenorul i-a transmis lui Mihai Rotaru că e dispus să preia Universitatea Craiova, dar doar dacă este căutat până la finalul lui 2022, Eugen Neagoe și patronul formației din Bănie au avansat negocierile.

Eugen Neagoe e la un pas să semneze cu Universitatea Craiova: care e stadiul negocierilor dintre cele două părți

În ultimele ore, conform surselor ProSport, negocierile s-au întețit și mai mult. Tehnicianul nu a reziliat deocamdată cu Universitatea Cluj, dar le-a transmis conducătorilor ardeleni intenția sa de a accepta oferta Universității Craiova dacă negocierile se vor finaliza.

Discuțiile finale se vor purta în cursul zilei de astăzi, iar în acest moment sunt peste 75% șanse ca Eugen Neagoe să devină antrenorul oltenilor.

U Cluj face tot posibilul să-l blocheze pe Eugen Neagoe

U Cluj face tot posibilul să îl convingă pe Eugen Neagoe să rămână la echipă, iar oficialii echipei din Cluj Napoca i-ar fi promis antrenorului un buget de transferuri și mână liberă cum a avut și până acum, însă antrenorul este foarte tentat să revină la echipa lui de suflet.

Eugen Neagoe a preluat-o pe U Cluj pe  25 august 2022, după ce nu mai antrenase din mai 2021. Pe parcursul carierei, antrenorul în vârstă de 55 de ani a mai pregătit echipe precum Hermannstadt, Dinamo, Sepsi, ACSM Poli, Nea Salamis, Aris Limassol, Universitatea Craiova, ASIL Lysi, FC Drobeta și Pandurii și a fost secund la Al Ittihad, echipa națională a României, FC U Craiova și FCSB.

 

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×