ProSport, confirmat! Marian Copilu, aproape să preia o echipă din Superligal! Care este stadiul negocierilor. „Am fost transparenți și sunt convins că lucrurile se așează!”
Claudiu Tudor, președintele formației Petrolul Ploiești, a confirmat faptul că Marian Copilu este aproape să preia formația din Superliga.
Marian Copilu, aproape să preia o echipă din Superligal! Care este stadiul negocierilor
La mai bine de o lună de la momentul în care ProSport anunța că Marian Copilu se află în negocieri avansate cu formația din Ploiești, Claudiu Tudor a confirmat informația și a dezvăluit care este situația echipei „lupilor galbeni”.
„Cred că sunt negocieri avansate. Sper ca la sfârşitul săptămânii, cel târziu până luni, toate lucrurile să fie parafate. Dacă nu apare ceva peste noapte, cred că suntem pe ultima sută.
Da, sunt convins (n.r. – că vor bate palma). În urma auditului ştiam că nu pot apărea alte datorii, am fost transparenţi şi sunt convins că lucrurile se aşază”, a declarat Claudiu Tudor pentru Observatorul Prahovean.
Marian Copilu, salvarea clubului Petrolul Ploiești? „Lucrurile vor fi clare!”
După ce a recunoscut că Petrolul va bate palma cu Marian Copilu, fostul oficial de la Universitatea Craiova și CFR Cluj, Claudiu Tudor a făcut și un apel la autoritățile din Ploiești pentru a ajuta echipa să reziste în Superliga.
„(Are Marian Copilu forța financiară să susțină Petrolul?) Da, la momentul ăsta. Şi clubul îşi va lua garanţii, clauze, iar lucrurile vor fi clare. Sunt convins că va aduce plus. Cu încă un om în spate şi cu încă o firmă, două se vor aşeza lucrurile sută la sută.
Vreau să fac apel şi la autorităţi, că avem mare nevoie de ei. Nu vreau să asiste pasivi la această situaţie. E echipa judeţului şi toată lumea trebuie să pună umărul. Anul următor avem centenarul şi ar fi o mare ruşine ca echipa să nu fie în Liga 1 sau să fie în colaps financiar atunci”, a adăugat Claudiu Tudor pentru sursa citată.
Petrolul Ploiești, pe locul opt în sezonul regulat din Superliga
Petrolul Ploiești a încheiat sezonul regulat din Superliga pe locul opt în clasament, cu 36 de puncte, la trei în spatele lui Sepsi OSK și la patru distanță de FC U Craiova, cele două echipe care se luptă pentru ultimul loc care duce în play-off-ul Superligii, însă acestea au un meci în minus.
În cele 30 de meciuri jucate în sezonul regulat al Superligii, Petrolul Ploiești a adunat 36 de puncte după ce a bifat 11 victorii, trei rezultate de egalitate și 16 înfrângeri. Golaverajul grupării „lupilor galbeni” este de 28 de goluri marcate și 44 primite.
Primul meci al formației din Ploiești din play-out-ul Superligii este programat vineri, 17 martie, ora 20.30, pe stadionul „Ilie Oană”, când „lupii galbeni” se vor duela cu UTA Arad.