ProSport, confirmat: Marius Șumudică spune că nici măcar nu va mai negocia cu FC U Craiova, după ce Adrian Mititelu nu i-a acceptat condițiile: „Nu semnez!”

ProSport, confirmat: Marius Sumudica spune ca nici macar nu va mai negocia cu FC U Craiova, dupa ce Adrian Mititelu nu i-a acceptat condițiile: „Nu semnez!”
Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Șumudică a confirmat ProSport, la doar câteva zeci de minute după ce sursele noastre au dezvăluit că negocierile dintre antrenor și Adrian Mititelu, în vederea instalării sale pe banca tehnică a lui FC U Craiova, au căzut. Șumudică susține că nu a semnat și că nu se pune problema ca el să mai discute cu Adrian Mititelu pe seama acestui subiect.

ProSport, confirmat: Marius Șumudică la FC U Craiova, caz închis! Antrenorul spune că nici măcar nu va mai negocia cu Adrian Mititelu

ProSport a anunțat, în exclusivitate, că negocierile dintre Adrian Mititelu și Marius Șumudică au picat, după ce patronul nu acceptat clauzele antrenorului. Asta în condițiile în care cu doar o zi înainte, Șumudică se declara optimist în privința discuțiilor și spunea că Mititelul i-a acceptat toate solicitările.

Însă, la ultimele negocieri, patronul lui FC U Craiova nu a mai fost la fel de deschis și a refuzat trei clauze esențiale pe care antrenorul și le-a dorit stipulate în contract: prima la semnătură, clauza de reziliere dacă echipa nu va fi cel puțin pe locul 8 în martie 2024 şi clauza de reziliere unilaterală, valabilă pentru ambele părți.

Contactat pentru a oferi o primă reacție, Marius Șumudică a părut destul de dezamăgit de răsturnarea de situație care s-a produs în cazul negocierilor și a lăsat de înțeles că nu va mai discuta cu FC U Craiova pe viitor:

„Nu se mai pune problema să semnez, nu se mai pune problema să negociez cu FC U Craiova 1948”, a declarat Marius Șumudică, potrivit as.ro.

Ce variante are Adrian Mititelu

În acest moment, Adrian Mititelu a început deja căutările pentru un nou antrenor. Potrivit surselor ProSport, pe lista patronului de la FC U Craiova se află în acest moment trei nume: Eugen Neagoe, Dushan Uhrin jr. și Toni Conceicao.

Eugen Neagoe este liber de contract din iulie, după ce s-a despărțit de rivala din Bănie, Universitatea Craiova. Tot fără angajament este și Dushan Uhrin jr., care ultima oară a antrenat în Cehia, la FK Pirabam. Pe banca acesteia a rezistat doar 7 partide, în intervalul noiembrie 2022 – aprilie 2023.

În ceea ce îl privește pe Toni Conceicao, acesta a activat ultima oară la naționala Camerunului, în intervalul septembrie 2019 – februarie 2022. Din iarnă, tehnicianul portughez este liber de contract.

Publicat: 27 08. 2023, 15:21
Actualizat: 27 08. 2023, 15:22