Protest fără precedent la Dinamo – Petrolul! Jucătorii lui Ovidiu Burcă s-au alăturat. „Ultras, nu paria!” | FOTO

Protest fără precedent la Dinamo - Petrolul! Jucătorii lui Ovidiu Burcă s-au alăturat. „Ultras, nu paria!” | FOTO
  • Publicat:

Ultrașii lui Dinamo și Petrolul au protestat imediat după ce arbitrul „central” Iulian Călin a dat startul partidei de pe Arcul de Triumf.

Protest fără precedent la Dinamo – Petrolul! Jucătorii lui Ovidiu Burcă s-au alăturat

Dinamo și Petrolul Ploiești și-au dat întâlnire în etapa a 7-a din Superliga, în sezonul 2023-2024, pe Arcul de Triumf, iar cele două galerii au profitat de ocazie ca să protesteze.

Nemulțumiți de faptul că a început să se lucreze la înăsprirea Legii 4/2008, cea care țintește să îi pedepsească pe suporterii care fac probleme pe stadioanele din România, ultrașii celor două formații au ales ca la începutul meciului de pe Arcul de Triumf să mențină câteva minute de liniște.

Mai mult, aceștia au afișat mai multe mesaje prin care contestă decizia de înăsprire a Legii 4/2008, iar jucătorii lui Dinamo București s-au alăturat protestului și au ieșit pe teren cu două bannere destinate suporterilor.

Legea 4/2008 a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial în perioada în care Dumitru Dragomir se afla la conducerea Ligii Profesioniste de fotbal. Legea 4/2008 se referă la prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive.

Nu doar suporterii lui Dinamo și cei ai Petrolului au protestat împotriva înăspririi Legii 4/2008, ci și suporterii din facțiunea ultranaționalistă „Uniți sub Tricolor”. Aceștia au protestat împotriva lui Gino Iorgulescu și i-au adus aminte de problemele pe care le are Mario, fiul președintelui LPF.

„Omori oameni șofând drogat, banii rezolvă orice problemă / Dar ajungi la închisoare trei ani pentru o inofensivă fumigenă!”, a fost mesajul afișat de cei de la „Uniți Sub Tricolor” la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Echipele de start de la Dinamo – Petrolul Ploiești

  • Dinamo: A. Golubovic – Patriche, Q. Bena, Homawoo – G. De Moura, A. Bani, C. Ilic, Amzăr – Cr. Costin, Gregorio, D. Politic
    Rezerve: Dujmovic – I. Roșu, Țîră, G. Crețu, V. Borcea, Abdallah, Giafer, R. Grigore, Ghezali
    Antrenor: Ovidiu Burcă
  • Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Țicu – Doua, Hanca, Seto, Jair, Musi – Z. Petrovic, G. Grozav
    Rezerve: Eșanu – M. Roman, Garutti, P. Justiniano, L. Dumitriu, Purtic, Diomande, I. Răducan, M. Constantinescu
    Antrenor: Florin Pârvu
  • Stadion: „Arcul de Triumf”
    Arbitru: Călin Iulian (Ştefăneşti – Argeş), A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Mitruţi Daniel (Craiova – Dolj), Arbitru VAR: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi), Arbitru AVAR: Vatamanu Cosmin (Bucureşti)
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Mihai Pop (foto&video) / FOTO & VIDEO
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Documentul obligatoriu pentru români de miercuri, 2 aprilie. E valabil doar 2 ani
Documentul obligatoriu pentru români de miercuri, 2 aprilie. E valabil doar 2 ani
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×