„Râde şi staff-ul meu de mine”. Dilema lui Gigi Becali de la FCSB, care i-a făcut pe Meme Stoica, Charalambous şi Pintilii să se amuze teribil

Dilema lui Gigi Becali de la FCSB, care i-a făcut să se amuze pe Meme Stoica, Elias Charalambous și Mihai Pintilii, în privința unui jucător pe care dorește să îl titularizeze.

Gigi Becali dorește să îl folosească titular pe postul de fundaș stânga pe Ionuț Panțîru, însă patronul de la FCSB se lovește de opoziția staff-ului tehnic al campioanei României, care îl preferă pe Risto Radunovic pentru postul de titular.

Dilema lui Gigi Becali, care îi amuză pe Meme Stoica, Elias Charalambous și Mihai Pintilii

Gigi Becali dorește ca Ionuț Panțîru (28 de ani) să joace titular în flancul stâng al apărării al lui FCSB, dar staff-ul tehnic al echipei nu este de acord, deoarece titularul pe post este Risto Radunovic (32 de ani). Gigi Becali a mai spus care sunt jucători care vor evolua titulari în meciurile din faza principală din Europa League.

Risto Radunovic a fost cumpărat de la Astra Giurgiu pentru 400.000 de euro în ianuarie 2021, iar de la venirea la FCSB a jucat 145 de meciuri în tricoul „roș-albastru”, reușind să înscrie de cinci ori și să ofere 14 pase decisive.

„Obligatoriu, din primul 11 pentru Europa nu va lipsi Bîrligea. De-asta l-am luat. Așa i-am promis.

Apoi, amândoi fundașii centrali (n.r. – Ngezana și Dawa), Olaru, Tănase, David Miculescu, Baeten. E întrebare, cine să joace între Risto și Panțîru. Eu vă spun sincer, voi râdeți, râde și staff-ul meu de mine, dar eu mizez mai mult pe Panțîru”, a declarat Gigi Becali pentru DigiSport.

Gigi Becali face schimbări importante la FCSB 

Patronul de la FCSB dorește să își pregătească echipa pentru perioada următoare, iar schimbările pe care le face în pauza survenită de meciurile echipelor naționale sunt importante. Recent, Gigi Becali a declarat că l-a lăsat în afara listei LPF pe Vlad Chiricheș și pe David Kiki în afara listei UEFA. Omul cu banii de la campioana României a lăsat de înțeles că și-ar dori ca ambii fotbaliști să plece de la FCSB, însă nu a ajuns la un acord cu aceștia.

„E vorba că nu mai avem loc pe listă. Am făcut eforturi mari. L-am lăsat pe Chiricheș pe lista de Europa, l-am scos din campionat, că are experiență mai mare. În afara listei de Europa: Kiki. În afara listei de campionat, doar Chiricheș. Punct. Eu aș vrea să plece Kiki, dar unde… Când mai faci o echipă, mai greșești. La Bîrligea e altceva, nu am emoții, dar sunt jucători care nu fac față”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.

Publicat: 05 09. 2024, 08:55