Radu Paraschivescu, ofertă neașteptată de la un club din Superliga: „Mi-a propus să fiu manager general”

Radu Paraschivescu, ofertă neașteptată de la un club din Superliga: „Mi-a propus să fiu manager general”
Radu Paraschivescu lanseaza cartea „Orice om ii este teama. Un partid, doi ani si trei premieri”, la libraria Humanitas din Timisoara, sambata, 15 decembrie 2018. EMANUEL TITUS ILIESI/ MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:

Jurnalistul Radu Paraschivescu (62 de ani) a primit o ofertă neașteptată de la un club care evoluează în Superliga.

Radu Paraschivescu, ofertă neașteptată de la un club din Superliga

Celebrul jurnalist și scriitor din România a intrat în atenția oficialilor unei echipe din Superliga după numeroasele sale prezențe la TV, însă n-a dorit să accepte propunerea.

Radu Paraschivescu a dezvăluit că a fost ofertat de FC Voluntari pentru a prelua funcția de manager general. După ce a refuzat propunerea unui oficial al echipei din Ilfov, celebrul jurnalist s-a întâlnit chiar cu primarul Florentin Pandele, dar nu i-a oferit nici acestuia un răspuns pozitiv.

„Mi s-a propus o funcţie la un club sportiv. E vorba de FC Voluntari. Printr-un interpus al domnului Pandele. Mi-a propus să fiu manager general. Mi s-a părut una dintre glumele bune ale anului.

I-am spus că eu nu pot administra niciun coteţ, nu pot să mă ocup de o echipă. Apoi domnul Pandele a venit personal şi a încercat să mă peţească, tot fără rezultat”, a spus Radu Paraschivescu la Prima TV.

FC Voluntari, doar 26 de puncte în 24 de meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023

FC Voluntari se află pe locul 11 în clasamentul din Superliga după 24 de meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023, cu 26 de puncte, la două în spatele Chindiei Târgoviște și la unul singur în fața celor de la Hermannstadt și FC Argeș.

În cele 24 de meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023, FC Voluntari a bifat șase victorii, opt rezultate de egalitate și zece înfrângeri. Echipa lui Liviu Ciobotariu are un golaveraj de 21 de goluri date și 27 primite.

Trupa din Ilfov are două trofee în palmares din 2010 până în prezent: Cupa României și Supercupa României, ambele cucerite în 2017.

În etapa 24 din Superliga, FC Voluntari primește vizita celor de la FCSB pe stadionul „Anghel Iordănescu”, azi, ora 20.00, Live Video Online pe ProSport și la TV pe Prima Sport, Digi Sport 1 și Orange Sport.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×