Adrian Porumboiu l-a distrus pe Radu Petrescu, la scurt timp după ce ProSport a dezvăluit că „fluierașul” din București va arbitra „finala” campionatului dintre Farul Constanța și FCSB.
Fostul arbitru l-a făcut praf pe „centralul” ales de CCA pentru a oficia poate cel mai important meci al acestui sezon și a reamintit că acesta a dezamăgit în dese rânduri în trecut atunci când i s-a oferit șansa de a conduce la centru partide cu miză ridicată.
„Dacă îl pune pe băiatul ăsta, n-am nimic cu el, dacă îi cere o echipă, e Casa de Comenzi, nu mai e CCA! Nu poți. La Colțescu e nota bene, trecutul lui întunecat îl cunoaște toată lumea. Faptul că și-a revenit, că arbitrează bine, e spre cinstea lui, dar existau destule, în trecutul nu prea îndepărtat. De 4-5 ani arbitrează perfect.
Pe când tu, dacă aduci la un meci din ăsta, un arbitru care a schimonosit o fază, a stabilit o campioană, să-l mai dai încă o dată să mai stabilească o altă campioană, e prea mult!
Colțescu a mai făcut meciuri praf, dar n-a stabilit direct, cum a stabilit acest Radu Petrescu. E greu, are probleme de comportament care-s dubioase. N-ai cum să-l dai! Dacă îl dai, înseamnă că e o problemă care n-are nicio legătură cu noțiunea de moralitate și o echitate perfectă pe care trebuie să o asiguri. Să fim serioși!”, a spus Adrian Porumboiu, potrivit Fanatik.
Un moment critic din cariera lui Radu Petrescu care l-a marcat pe Adrian Porumboiu a avut loc în urmă cu mai bine de un deceniu, pe vremea când fostul arbitru era patron la FC Vaslui și se lupta la titlu cu CFR Cluj.
În sezonul 2011-2012, ardelenii încheiau sezonul la un punct deasupra moldovenilor și cucereau campionatul, iar Porumboiu a pus totul pe seama unor greșeli imense comise de arbitrul bucureștean la un meci dintre Voința Sibiu și CFR Cluj, încheiat 0-1.
ProSport a dezvăluit în exclusivitate că Radu Petrescu și Ovidiu Hațegan vor fi responsabilii aleși de CCA pentru a oficia „finala” campionatului din această duminică, dintre Farul Constanța și FCSB, de la Ovidiu. Primul se va afla la „centru”, în timp ce al doilea va fi arbitru VAR.
Deși s-a încercat delegarea cuplului Kovacs – Hațegan la cel mai important duel al sezonului din Superliga, acest lucru nu a fost posibil din cauza relației tensionate dintre cei doi arbitri, singurii români care se află în categoria UEFA Elite.
„Istvan Kovacs și Ovidiu Hațegan nu-și mai vorbesc de luni bune! Asta e realitatea! Pentru că Hațegan se consideră un Dumnezeu al arbitrajului românesc, fără de greșeală. Iar în timp și-a cultivat oameni din presa sportivă cărora le furnizează informații și cărora le facilitează inclusiv accesul la date privind delegările, contra unor articole care îl preaslăvesc.
Și nu doar atât, articole care demolează colegii arbitri pe care el îi consideră periculoși în calea lui. Mai ales pe Kovacs”, mărturisește pentru ProSport un coleg de-ai lui Hațegan aflat încă în activitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER