Viorel Moldovan, președintele celor de la Rapid, a oferit detalii despre înțelegerea pe care a încheiat-o cu rivala FCSB.
Duminică, FCSB și Rapid s-au întâlnit, pe Arena Națională, într-o partidă care a contat pentru etapa a 14-a din Superliga. Deși au fost prezenți peste 40.000 de suporteri în tribune, spectacolul a lipsit în teren, având în vedere că nu s-a marcat niciun gol.
Viorel Moldovan s-a declarat fericit pentru faptul că, la meciul de duminică, rapidiștii au umplut peluza oaspete. Oficialul giuleștenilor a explicat că acest lucru a fost posibil după ce Rapid și FCSB au încheiat un protocol de reciprocitate.
„Mă bucur că am reușit, împreună cu stafful administrativ de la FCSB, să găsim această soluție, să facem acest protocol reciproc, pentru a da posibilitatea suporterilor să vină în număr cât mai mare la stadion. La meciul retur, vor primi și ei o peluză întreagă. Mi se pare normal să fie la fel, pentru că fotbalul este pentru spectatori. E păcat să fie peluzele sau tribunele goale, iar oamenii să nu se bucure de această atmosferă”, a declarat Viorel Moldovan, în exclusivitate, pentru ProSport.
Totodată, Moldovan a mărturisit că Rapid este mulțumită cu remiza înregistrată în fața campioanei României, considerând că este un punct câștigat de echipa lui Marius Șumudică.
„Au fost ocazii de ambele părți. Pentru noi, este un punct câștigat. Suntem mulțumiți cu acest punct obținut în fața FCSB-ului, care este o echipă omogenă, cu jucători de valoare. Noi suntem după perioada mai puțin bună. Marius a făcut o treabă extraordinară. E un punct important pentru noi. Chiar dacă au controlat cei de la FCSB, în momentele dificile am avut un portar senzațional. Ocaziile lor au fost șuturi din afara careului, mai mult. Ocaziile clare au fost ale noastre. Este important că păstrăm poarta intactă două etape consecutive. Marius, împreună cu stafful, lucrează foarte bine la nivel de organizare defensivă”, a mai spus Viorel Moldovan, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER