Meciul dintre Rapid București și FC Botoșani s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 13 din Superliga, pe Stadionul Rapid din Giulești, și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
FC Botoșani a deschis scorul în minutul 38, după golul marcat de către Țigănașu, cu latul, din apropierea punctului cu var, după o pasă foarte bună a lui Boli.
Rapid a restabilit egalitatea în minutul 83, datorită unui șut puternic din afara careului al lui Junior Morais. Astfel, brazilianul a adus un punct pentru echipa antrenată de către Adrian Mutu.
Min. 90+4: Final de meci în Giulești!
Min. 85: Dublă schimbare la Botoșani: ies Santos și Roman, intră Zabou și Camara.
Min. 83: GOOOL RAPID! Junior Morais restabilește egalitatea în Giulești cu un șut puternic din afara careului.
Min. 77: Dublă schimbare la FC Botoșani: ies Ivanov și Patache, intră Perianu și Petkovski.
Min. 70: Schimbare la Botoșani: iese Mailat, intră Dragu.
Min. 65: Schimbare la Rapid: iese Costache, intră Ioniță.
Min. 46: A început repriza secundă! Schimbare la Rapid: iese Dugandzic, intră Luckassen.
Min. 45+3: Pauză în Giulești!
Min. 38: GOOOL FC BOTOȘANI! Țigănașu trimite cu latul din apropierea punctului cu var direct în poarta giuleștenilor, după o pasă foarte bună a lui Boli, și deschide scorul în fața Rapidului.
Min. 22: Schimbare forțată la Rapid: intră Ciobanu, iese Papeau, accidentat.
Min. 19: Ivanov îl faultează dur pe Papeau, iar jucătorul Rapidului necesită intervenția medicilor și este scos de pe teren pe targă.
Min. 1: A început partida!
ECHIPELE DE START:
Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, D. Grigore, J. Morais – Emmers, Crepulja, Papeau – Sefer, Dugandzic, Costache Rezerve: Drăghia – Belu-Iordache, Ignat, Fl. Ștefan, Al. Albu, A. Ciobanu, Pănoiu, Al. Ioniță II, Luckassen Antrenor: Adrian Mutu
FC Botoșani: E. Pap – Patache, Boli, Șeroni, Țigănașu – Dican, Sylla – Mateus Santos, A. Ivanov, Mailat – M. Roman II Rezerve: G. Ureche – Dragu, Perianu, Sadiku, Petkovski, Mussis, Zabou, Pinson, Camara Antrenor: Mihai Teja
Stadion: Rapid Giuleşti (Bucureşti) Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi) / A1: Artene Ovidiu (Vaslui), A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe) / Arbitru VAR: Bîrsan Marcel (Bucureşti), Arbitru AVAR: Constantinescu Andrei (Bucureşti)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER