Rapid, început de vis în derby-ul cu CFR Cluj: cum au trecut giuleștenii în avantaj după doar cinci minute! Cristi Săpunaru, reacție de lider înnăscut | VIDEO

Rapid a început excelent duelul cu CFR Cluj din Giulești și a reușit să treacă avantaj încă din primele cinci minute ale jocului din Superliga.

Rapid, început de vis în derby-ul cu CFR Cluj: cum au trecut giuleștenii în avantaj după doar cinci minute! Cristi Săpunaru, reacție de lider înnăscut

După doar câteva minute, arbitrul Adrian Cojocaru a arătat punctul cu var în urma unui fault comis de un apărător al oaspeților asupra lui Funsho Bamgboye.

Albion Rrahmani, noua vedetă din atacul giuleștenilor după plecarea lui Dugandzic în Arabia Saudită, a „arestat” mingea și s-a dus glonț să execute penalty-ul, însă șutul său a fost apărat de Sava!

Tânărul portar al ardelenilor nu a reușit, însă, să respingă balonul departe de poartă, iar vârful kosovar a profitat de șansă și a împins mingea în plasă din doar câțiva metri.

La doar câteva secunde după ce Rrahmani a deschis scorul în Giulești, căpitanul gazdelor, Cristi Săpunaru, a fost surprins pe transmisiunea TV în timp ce se bucura alături de suporteri și îi încuraja să scandeze pentru echipă.

Vezi aici VIDEO cu golul lui Albion Rrahmani din Rapid – CFR Cluj!

Echipele de la Rapid – CFR Cluj

Rapid: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Al. Albu, Emmers – Funsho, Al. Ioniță II, Petrila – Rrahmani
Rezerve: Drăghia – Onea, Bădescu, I. Cristea, Pănoiu, Papeau, Cîrjan, Borja Valle, Al. Stan
Antrenor: Cristiano Bergodi

CFR Cluj: Sava – Mogoș, Ajeti, Kresic, Camora – Cvek, Tachtsidis, C. Deac – Bîrligea, Juricic, Avounou
Rezerve: Hindrich – Morgan, M. Ilie, R. Filip, Fica, L. Mihai, Krasniqi, Otele, Jefte
Antrenor: Andrea Mandorlini

Stadion: Superbet Arena Giulești
Arbitru: Adrian Cojocaru, A1: Ciprian Danșa, A2: Adrian Popescu
Arbitru VAR: Radu Petrescu, AVAR: Vasile Marinescu

Publicat: 25 09. 2023, 21:22
Actualizat: 25 09. 2023, 21:22