Rapid a realizat 7 transferuri dintr-un foc pentru echipa U17, pregătită de fostul atacant Octavian Chihaia! Giuleștenii și-au prezentat noile achiziții prin intermediul rețelelor de socializare.
Eduard Dănilă, Alexandru-Simion Tabuncic, Alex Șușu, Andrei Ionuț Luțu, Leonard Anghel, Andi Neaga și Andrey Trebushniy sunt cei șapte jucători care se vor alătura academiei giuleștenilor.
„7 jucători noi pentru viitorul Rapidului Rapid a adus în această iarnă șapte jucători de mare perspectivă, aceștia urmând a evolua, pentru început, la formația U17, antrenată de Tavi Chihaia”, au anunțat giuleștenii pe pagina oficială de Facebook.
Dacă la juniori au loc mutări importante, la prima echipă a fost adus în această iarnă doar Funsho Bamgboye.
„Așa cum am spus și la început, nu facem transferuri doar de dragul de a face. Ne gândim bine la ce jucători vrem să aducem, pentru că vrem să ne ajute acum, nu de la vară.
Avem o echipă omogenă. Las clubul să facă anunțul (n.r. al transferului rezolvat). Deocamdată este făcut un transfer, mai sunt negocieri pentru altele”, a declarat Adrian Mutu.
„Va fi cel bun hibrid din România (n.r. Constructorul). Nu credeam că o să îmi placă să văd cum crește iarba. E de departe cel mai bun teren din țară! Deocamdată am cheltuit în jur de două milioane, plus terenul care a fost trei. Mai avem aproximativ 1.5 milioane de investit în vestiare și tot ce ține de bază.
Juniorii vor fi lângă echipa mare. Va fi o atmosferă propice pentru marea performanță. Baza Coresi va fi pentru sportul de masă. Și acolo niște formalități ne împiedică să începem să dezvoltăm.
Iau din entuziasmul tinerilor din jurul meu. Îmi place să vorbesc despre tot, chiar și despre zona economică, cum putem să ne dezvoltăm. Eu nu am făcut o alegere pentru profit. Am făcut-o pentru societate, era mare nevoie”, a spus Dan Șucu, la Pro Arena.
Dan Șucu vrea să urmeze la Rapid modelul de succes al celor de la RedBull Salzburg.
„Îmi place ce fac cei de la Salzburg, cum au schimbat fața fotbalului austriac. Vreau ca Rapid să devină pentru România ce e Salzburg pentru Austria.
Eu sunt convins că Rapid, în viitorul apropiat, va lua titlul. Cât de rapid? Aș spune că în maxim doi ani. Eu mă întâlnesc cu Victor Angelescu și Daniel Niculae, mai puțin cu Adrian Mutu. Nu sunt implicat în activitatea echipei mari”, a mai spus Dan Șucu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER