Rapid nu a mai rezistat și i-a răspuns lui Robert Niță, după derapajul grosolan împotriva lui Bogdan Lobonț! Ce mesaj i-au transmis oamenii lui Dan Șucu fostului atacant din Giulești

Oficialii Rapidului nu au mai rezistat și i-au transmit un răspuns tranșant lui Robert Niță, după derapajul grosolan pe care l-a avut împotriva lui Bogdan Lobonț.

Oamenii lui Dan Șucu i-au transmis un mesaj clar fostului atacant din Giulești, prin care și-au manifestat susținerea pentru actualul antrenor al giuleștenilor.

Rapid, răspuns tranșant pentru Robert Niță

Bogdan Lobonț a fost instalat în funcția de antrenor principal al celor de la Rapid București, după demiterea lui Cristiano Bergodi. Tehnicianul italian a fost îndepărtat după ce echipa a suferit patru înfrângeri consecutive în play-off.

Cu toate acestea, nici cel poreclit „Pisica” nu a reușit să redreseze echipa și a înregistrat trei înfrângeri și un singur rezultat de egalitate. În acest context, tot mai multe persoane au început să conteste numirea lui Bogdan Lobonț pe banca giuleștenilor. Printre acestea se numără și Robert Niță, fost jucător la Rapid, care a avut un derapaj grosolan la adresa fostului portar, criticând modul în care pregătește echipa dar și modul în care oferă indicații în timpul meciurilor.

Recent, Rapid a emis un comunicat prin care i-a răspuns fostului atacant. Totodată, giuleștenii și-au manifestat susținerea pentru Bogdan Lobonț.

„Suntem neplăcut surprinși să vedem ‘atacurile’ din ultima vreme la adresa lui Bogdan Lobonț, antrenorul nostru, un om care a scris istorie pentru Rapid.

Bogdan este un profesionist desăvârșit, a preluat funcția de antrenor principal la Rapid într-un moment greu, după patru înfrângeri consecutive, și și-a pus în slujba clubului experiența acumulată la cluburi ca Ajax Amsterdam, AS Roma, Fiorentina sau chiar la Rapid, unde a și intrat în istorie, luând titlul ca jucător, în 1999. A lucrat cu mari antrenori ai fotbalului, terminând școala de antrenori la Coverciano, și chiar dacă nu a profesat foarte mult ca „principal”, filosofia sa în antrenorat este una pozitivă și modernă.

Surprinderea este cu atât mai mare cu cât unul dintre aceste atacuri a venit de la Robert Niță, un fost jucător la Rapid, care cunoaște atât de bine spiritul clubului.

Chiar dacă nu trecem printr-un moment foarte bun din punct de vedere sportiv, sperăm ca în ultimele două runde din acest Play-Off să avem parte de susținerea tuturor celor care iubesc cu adevărat Rapidul!”, a transmis Rapid, într-un comunicat oficial.

Rapid caută antrenor pentru noul sezon

Dan Șucu nu este mulțumit de parcursul pe care echipa îl are sub comanda lui Bogdan Lobonț. Astfel, acționarul majoritar al Rapidului caută deja o soluție pentru următorul sezon de Superliga României. Omul de afaceri s-a întâlnit cu Marius Șumudică, discutând aproximativ o oră și jumătate. Ieri, 7 mai 2026, a avut loc o altă întâlnire importantă, între Dan Șucu, Mircea Lucescu și George Copos, fostul patron de la Rapid.

Astfel, în acest moment, principalele variante pentru banca giuleștenilor par a fi Mircea Lucescu și Marius Șumudică.

Publicat: 08 05. 2024, 16:34
Actualizat: 08 05. 2024, 17:41