Rapid a fost la înălțime în derby-ul cu CFR Cluj, scor 3-1, iar impresia este că formația din Giulești poate lupta chiar la titlu în acest sezon de Superliga, în condițiile în care punctele se înjumătățesc înainte de play-off.
Rapid a făcut o mutare exclentă pe ultima sută de metri: Albion Rrahmani a strălucit pur și simplu în derby-ul cu CFR Cluj, având și meritul că a urmărit foarte bine mingea după ce a ratat de la punctul cu var.
Cu o dublă în fața grupării din Gruia, fotbalistul din Kosovo are toate șansele să fie golgheterul giuleștenilor într-un sezon în care echipa lui Cristiano Bergodi poate fi o forță pe teren propriu: cum peste 10.000 de fani sunt meci de meci, sprijinul fanilor contează enorm.
Tehnic, „exploziv” în fața porții și gata să marcheze la orice șansă de gol, Rrahmani poate să reprezinte o afacere excelentă pentru Dan Șucu șI Victor Angelescu.
Prestațiile lui Rrahmani sunt un exemplu și pentru jucătorii români, în condițiile în care Albion s-a adaptat imediat în Superliga, devenind repede indispensabil pentru cei de la Rapid.
Rapid a trecut repede peste eșecul neașteptat la Petrolul, scor 0-2, iar parcursul care a urmat ne-a arătat că formația din Giulești este capabilă să lupte chiar la titlu în Superliga, după ce în această vară a sărbătorit centenarul.
Cu patru victorii în ultimele cinci etape, Rapid are nevoie să fie puțin mai curajoasă în meciurile din deplasare, pentru a reprezenta cu adevărat o amenințare pentru FCSB. Cele două rivale sunt despărțite acum de șapte puncte, însă această diferență se poate „topi” și mai mult, astfel încât play-off-ul poate să fie unul incendiar.
Rămâne de văzut dacă „banca” îl poate ajuta pe Bergodi: cu CFR Cluj, Cristiano n-a făcut vreo schimbare mai mult de 80 de minute.
Deși a legat patru victorii consecutive în Superliga, CFR Cluj a ratat al doilea „examen” important, după ce pierduse și în Ghencea cu FCSB, scor 0-1.
Sub comanda lui Andrea Mandorlini, CFR Cluj pare o echipă modestă în confruntările tari, semn că are toate șansele să rateze titlul în Superliga pentru al doilea an consecutiv. Prezența în Europa nu pare pusă cu adevărat în pericol, în condițiile în care Farul lui Hagi face până acum un sezon modest, iar Craiova lui Rotaru l-a pierdut pe Reghecampf și pare într-o ușoară degringoladă.
Înfrângerea din Giulești a demonstrat că victoria ardelenilor cu Petrolul a fost una „mincinoasă”, în condițiile în care Istvan Kovacs a fost a făcut praf partida, avantajând-o clar pe CFR Cluj.
Andrea Mandorlini pare doar un antrenor de criză la CFR Cluj, în condițiile în care a rezistat în Europa doar în dubla manșă cu turcii de la Adana, iar în Superliga este depășit în meciurile cu miză.
Nu degeaba italianul n-a mai avut loc nici în Serie B: Mandorlini a fost depășit la toate capitolele de Cristiano Bergodi, care a profitat din plin de problemele din defensiva ardelenilor: aceștia s-au prăbușit în repriza secundă, iar scorul putea fi chiar mai mare în favoarea Rapidului.
Singura scuză a lui Mandorlini este că a fost suspendat și n-a putut să-și ajute elevii de pe banca tehnică, mai ales în repriza secundă, atunci când lucrurile au mers foarte rău pentru oaspeți.
View this post on Instagram A post shared by FC CFR 1907 Cluj (@cfrclujofficial)
A post shared by FC CFR 1907 Cluj (@cfrclujofficial)
Spre deosebire de alți veterani din Superliga, Cristi Săpunaru se comportă în continuare ca un adevărat lider, deși se apropie de 40 de ani.
Deși nu mai are viteza în reacții de la începutul carierei, Săpunaru compensează printr-o dăruire extraordinară. De altfel, fostul internațional român a apărut și la finalizare și a fost aproape de gol în debutul reprizei secunde.
În plus, mesajele transmise înaintea meciurilor tari ne arată că Săpunaru este „antrenorul din teren” al Rapidului, așa cum a lăsat de înțeles și Claudiu Petrila.
View this post on Instagram A post shared by FC Rapid 1923 (@fcrapid1923oficial)
A post shared by FC Rapid 1923 (@fcrapid1923oficial)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER