Rapid o ține din proces în proces: alți doi foști fotbaliști ai „vișiniilor” cer plata salariilor restante! Declarația care încinge spiritele în Giulești: „Am stat un an fără niciun ban! Am muncit pentru ei, nu am furat!”

Rapid o ține din proces în proces: Tiberiu Bălan și Alexandru Păcurar, foști fotbaliști ai giuleștenilor în urmă cu aproape un deceniu, cer plata salariilor restante și sunt gata să acționeze clubul în instanță!

Rapid o ține din proces în proces: Tiberiu Bălan și Alexandru Păcurar cer plata salariilor restante și sunt gata să acționeze clubul în instanță!

Foștii mijlocași au făcut parte din echipa Rapidului din sezonul 2013-2014, pe când formația era în Liga 2, iar acum, la aproape 10 ani de la startul acelei stagiuni, au prins „curaj” să-și ceară drepturile.

Tibi Bălan a ales să facă acest pas tocmai acum după ce clubul din Superliga a câștigat procesul cu Horia Manoliu, cel care susținea că ar deține marca și sigla Rapidului. Victoria în instanță a formației lui Șucu & Angelescu l-a convins pe fostul fotbalist că aceasta este, de fapt, continuatoarea echipei istorice.

Fostul jucător al „vișiniilor” a dezvăluit că atât el, cât și Păcurar, au stat un an de zile fără să primească vreun ban la Rapid, însă sumele pe care le au de recuperat nu se ridică la nivelul datoriei către Julio Cesar, căruia giuleștenii au fost obligați să-i vireze în conturi 600.000 de euro.

„Am stat un an atunci în București fără niciun ban. Nu a fost ușor. M-a costat peste 10.000 de lei să deschid procesul. Oricum, eu și Păcurar nu avem sume mari de recuperat, cum au avut jucătorii străini. Pot să termine repede cu noi dacă vor. 

Normal că m-am consultat și cu Păcurar. E prietenul meu cel mai bun, am jucat atât timp împreună, avem același avocat. Am decis acum să ne cerem banii pentru că am văzut că și alți jucători și-au primit banii și asta nu era posibil până acum, plus că nu eram 100% convins că echipa asta este continuatoarea. 

Suporterii nu ar trebui să fie supărați pentru că nu e vorba de o sumă mare nici la mine, nici la Păcurar. Sunt banii mei, am muncit pentru ei, nu i-am furat”, a declarat Tibi Bălan, potrivit Fanatik.

Rapid abia ce „scăpase” dintr-un alt proces

Rapid a răsuflat ușurată după ce Curtea de Apel București s-a pronunțat, în cursul zilei de miercuri, în procesul legat de identitatea formației de lângă Podul Grant.

Curtea de Apel București a pronunțat astăzi soluția în primul dintre cele două litigii privind mărcile «Rapid».

În acest prim dosar, FC Rapid 1923 a solicitat anularea mărcii verbale «Asociația Fotbal Club Rapid București» (înregistrată în anul 2017), iar partea adversă a cerut instanței anularea mai multor mărci, constând în embleme folosite anterior de clubul nostru, UFC Rapid și Giuleștina.

Apelul FC Rapid 1923 a fost admis în totalitate, Curtea de Apel București anulând marca Asociația Fotbal Club Rapid București și păstrând valabilitatea celorlalte mărci din portofoliul achiziționat de la societatea falimentară Rapid.

În cel de-al doilea dosar, privind înregistrarea mărcii, constând în sigla actuală a clubului nostru, soluția urmează a fi pronunțată în zilele următoare”, se arată în comunicatul remis de Rapid prin intermediul rețelelor de socializare.

Publicat: 27 01. 2023, 17:28
Actualizat: 27 01. 2023, 17:28