Rapid, reacție categorică împotriva lui Dorinel Munteanu în scandalul „suporterii bronzați”. „Nu ai dreptul să ne jignești!”
Rapid a publicat un comunicat dur la adresa lui Dorinel Munteanu, giuleștenii considerând că tehnicianul i-a jignit pe fanii din Giulești.
După victoria cu Oțelul, scor 2-1, Rapid i-a transmis lui Dorinel Munteanu că „stadionul nu este nici teatru, nici operă”.
Rapid pune tunurile pe Dorinel Munteanu: „Ne-ai jignit suporterii!”
În ziua în care a anunțat un nou transfer, Rapid și-a găsit timp să-l taxeze și pe Dorinel Munteanu, după ce antrenorul a intrat într-un „război” cu suporterii giuleșteni.
Cei de la Rapid consideră că fanii din Giulești au fost jigniți de Dorinel Munteanu, iar aceștia cred că tehnicianul a fost și frustrat după eșecul de sâmbătă.
„Am rămas stupefiați și suntem indignați de reacția antrenorului Dorinel Munteanu, la adresa suporterilor noștri. Îi înțelegem frustrarea în urma eșecului din Giulești și nu vrem să intrăm într-o polemică.
Îi reamintim însă lui Dorinel Munteanu că stadionul nu este nici teatru, nici operă, iar nici domnia sa nu este cel mai pașnic și liniștit “spectator”.
Domnule Munteanu, orice ai realizat în cariera de jucător, orice ai realizat și ai realiza în cariera de antrenor, NU ÎȚI DĂ DREPTUL SĂ NE JIGNEȘTI SUPORTERII!
Ulterior, ai spus că nu ai jignit. Ba da, ne-ai jignit suporterii și totodată brandul Rapid, domnule Munteanu!
Și nu uita, în mod sigur unii dintre acei “bronzați”, așa cum i-ai catalogat, te aplaudau cândva, când și domnia ta ne făceai fericiți la Mondialul din SUA”, se arată în comunicatul Rapidului transmis duminică.
Dorinel Munteanu: „Nu i-am jignit atunci când am spus că sunt bronzați!”
Dorinel Munteanu susține însă că a reacționat „ca un om normal”, mai ales că a ținut să și felicite galeria din Giulești.
„După ce am marcat golul, au aruncat cu sticle de whisky. Nu i-am jignit când am spus că sunt bronzați. Acum este sezonul, că se duc prin Dubai, Filipine… Acum toată lumea îmi sare în cap. Poate să vă confirme cel care m-a păzit ce s-a întâmplat în Giulești, a stat tot timpul lângă mine. Acesta este respectul pentru ce am făcut pentru România.
Cred că asta a fost menirea lor… sunt multe cuvinte pe care nu pot să le reproduc. Am reacționat ca un om normal și n-am jignit pe nimeni. Ce au avut cu mine nu pot să-mi dau seama. Am felicitat galeria Rapidului, cu excepția celor care nu se ridică la nivelul suporterilor rapidiști”, a spus Dorinel Munteanu, la Digi Sport Matinal.