Rapid – Sepsi 0-0 | Giuleștenii au fost salvați de o decizie controversată a brigăzii conduse de Sebastian Colțescu!
Rapid și Sepsi au terminat la egalitate, scor 0-0, în prima etapă a noului sezon de Superliga. După o primă repriză în care echipa antrenată de Cristiano Bergodi a ratat multe ocazii importante, jucătorii lui Liviu Ciobotariu au echilibrat în partea secundă, iar în minutul 65 au dat lovitura prin Marius Ștefănescu.
Golul său a fost însă anulat de Sebastan Colțescu, după consultarea monitorului VAR de la marginea terenului, pentru că s-a considerat că Pavol Safranko, aflat în poziție de offside în momentul șutului, l-ar fi împiedicat pe portarul Horațiu Moldovan să intervină la acea minge, fapt care nu a reieșit deloc în mod evident din reluările oferite de televiziunile care au transmis această partidă.
Rapid 0-0 Sepsi
Finalul meciului!
Min. 90+6: Denis Ciobotariu a trimis mult peste poartă dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri.
Min. 82: Horațiu Moldovan reține fără emoții la șutul modest trimis de Damașcan din afara careului.
Min. 65: După ce a reținut la șutul lui Onea, portarul Niczuly a degajat lung în flancul drept, mingea a ajuns la Ștefănescu, cel care l-a păcălit destul de ușor pe Braun, apoi a înaintat cu mingea la picior, a intrat în careu și l-a „executat” pe Horațiu Moldovan cu un șut plasat excelent cu piciorul stâng la colțul lung! Golul a fost însă ulterior anulat, în urma consultării sistemului VAR, pentru o poziție de offside semnalizată la Safranko, cel care s-a aflat pe direcția șutului trimis de coechipierul său!
Min. 65: Ocazie Rapid! Onea a șutat puternic dintr-o lovitură liberă din afara careului și, deși mingea s-a dus pe centrul porții, Niczuly a avut ceva emoții în a reține.
Min. 57: Albu trimite pe lângă poartă cu o lovitură de cap din unghi închis.
Min. 49: Ion Gheorghe șutează mult pe lângă poartă din flancul stâng.
A început repriza secundă!
Finalul primei reprize!
Min. 43: Cătălin Cîrjan trimite peste poartă dintr-o lovitură liberă din marginea careului de 16 metri.
Min. 37: Ocazie Rapid! Niczuly a respins de lângă bară la șutul bun trimis pe jos de Papeau, după o acțiune individuală!
Min. 33: Replica celor de la Sepsi! Ștefănescu a șutat slab, mult peste poartă, cu piciorul stâng din marginea careului de 6 metri, poziție centrală, după o pasă primită de la Matei!
Min. 29: Același Cîrjan a trimis o lovitură de cap din câțiva metri, care a fost respinsă cu mare dificultate de sub bară de portarul Niczuly!
Min. 28: Ocazie uriașă ratată de Cătălin Cîrjan! Șutul trimis de el din centrul careului a fost respins de pe linia porții de Tamas!
Min. 10: Intervenție de senzație a lui Horațiu Moldovan în poziție de 1 la 1 cu Safranko, după o pasă greșită trimisă înapoi de Cristi Săpunaru!
A început meciul!
VEZI AICI VIDEO CU TOATE FAZELE MECIULUI
Rapid – Sepsi, Live Video Online în etapa 1 din Superliga
Meciul din startul sezonului 2023 – 2024 va avea o însemnătate aparte pentru Cristiano Bergodi. Antrenorul italian își va înfrunta chiar fosta echipă, alături de care a câștigat patru trofee: două Cupe și două Supercupe ale României.
Echipele de start
Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, I. Cristea, Braun – Oaidă, Al. Albu, Papeau – Cîrjan, Dugandzic, Bamgboye
Rezerve: Drăghia – D. Grigore, J. Morais, Emmers, Kait, V. Costache, B. Valle, Pănoiu, Al. Ioniță II
Antrenor: Cristiano Bergodi
Sepsi: Niczuly – Oteliță, Bălașa, M. Tamas, D. Ciobotariu – J. Rodriguez, N. Păun, C. Matei – M. Ștefănescu, Safranko, I. Gheorghe
Rezerve: D. Moldovan – A. Dumitrescu, Oroian, Aganovic, Alimi, Kallaku, R. Varga, Damașcan, Rondon
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Rapid – Sepsi, de la 21:30, Live Video Online pe ProSport | Ce a spus Cristiano Bergodi la conferința de presă premergătoare meciului: „Cred că merit și eu un titlu”
„Mâine începe un campionat foarte important pentru toată lumea. Iar dorinţa noastră este aceea de a face ceva important. Rapid e un brand şi am ambiţia ca antrenor de a face ceva foarte, foarte important aici. Ar fi cel mai mare vis să câştig titlul de campion cu Rapid.
Cred însă că mai devreme sau mai târziu merit şi eu un titlu. Am fost aproape cu Universitatea Craiova, iar acea înfrângere cu CFR Cluj în meciul decisiv mi-a rămas în gât. Atunci nu s-a jucat cu suporteri, pentru că era altceva cu 30.000 de oameni în tribune pe ‘Ion Oblemenco’. Deci am fost aproape, dar sper să câştig titlul cu Rapid. Eu sunt mândru că sunt antrenorul care a câştigat ultimul trofeu cu Rapid, Supercupa în 2007”, a declarat Cristiano Bergodi la conferința de presă premergătoare meciului.