Rapid și-a prezentat oficial transferurile pentru titlu! Primele declarații ale noilor fotbaliști din Giulești
Rapid și-a prezentat oficial transferurile pentru titlu efectuate în această pauză de iarnă și reprezentate de Florent Hasani, Borisav Burmaz, Ermal Krasniqi și Damjan Djokovic.
Așa cum se întâmplă de obicei în astfel de situații, cei patru fotbaliști din țări ex-iugoslave au vorbit în principal despre așteptările pe care le au ei de la aceste experiențe din viețile lor.
Ce au spus noii jucători ai Rapidului la conferința de presă în care au fost prezentați oficial
De exemplu, Damjan Djokovic, mijlocașul central croat ajuns în Giulești direct la rivala FCSB, a spus că se bucură că poate evolua în fața unor fani care creează mereu o atmosferă de senzație pe stadioane și, în plus, a ținut să precizeze că nu se teme de presiunea care ar urma să fie exercitată asupra sa de către suporteri.
„Greu nu poate fi ceva la fotbal. E frumos când joci acasă cu așa fani fanatici. Până acum au fost pozitive (n.r. reacțiile primite). Încerc să ajut pe toată lumea.
Eu îmi fac treaba mea și sunt destul de motivat de mine. Nu trebuie să arăt nimic în plus. Fiecare jucător care vine aici o să fie respectat dacă îi transpiră tricoul. În rest, multă muncă pe teren.
La experiența pe care o am, am nevoie de presiune. Mă bucur că am venit la un club care vrea titluri. Au multe puncte peste noi (n.r. cei de la FCSB), dar noi trebuie să ne gândim la drumul nostru.
E un campionat destul de interesant. Pe tinerii de lângă mine i-ar putea ajuta. E a patra oară când joc împotriva lor (n.r. de la FCU Craiova), o formație care în atac e periculoasă. Venim toți după o perioadă mai încărcată”, a spus Damjan Djokovic în cadrul conferinței de presă.
„Legiunea” ex-iugoslavă din Giulești este foarte încrezătoare înaintea părții secunde a acestui sezon
De asemenea, Florent Hasani, aripă dreapta kosovară în vârstă de 26 de ani, a subliniat că și-a dorit foarte mult acest transfer la gruparea din Giulești: „Eu sunt fericit să fiu la Rapid. Am decis cu inima să fiu aici. Cred că avem o echipă cu calitate. Vom lupta pentru primele locuri. Trebuie să fim pregătiți fizic și psihic. Vom juca la victorie mâine (n.r. în meciul cu FC U Craiova). Vom da 100%. Atmosfera e fantastică aici”.
În continuare, Ermal Krasniqi, fostul jucător de la CFR Cluj, originar tot din Kosovo, s-a arătat nerăbdător să debuteze în fața suporterilor giuleșteni: „Sunt fericit să fiu aici. Abia aștept să joc mâine. Știu fanii, pentru că am jucat cu CFR împotriva Rapidului”.
Nu în ultimul rând, atacantul sârb Borisav Burmaz s-a arătat încrezător că va reuși să se adapteze într-un timp scurt la noua echipă:
Am ales Rapidul pentru proiectul pe care mi l-au prezentat. Sper ca golurile să ne ajute să urcăm în campionat. Eu nu am jucat niciodată în fața a 10.000 de oameni. Trebuie să fii 100% concentrat. Nu va fi o problemă pentru mine să mă adaptez”.