Jucătorii de la Rapid sunt conștienți că echipei nu i-a ieșit ceea ce își dorea în meciul pierdut cu 3-1 în fața lui FCSB.
Giuleștenii aveau, pe hârtie, avantajele unei forme sportive superioare și a unei perioade mai lungi în care au putut pregăti meciul, dar vicecampioana României nu a avut mari emoții pe Arena Națională. FCSB s-a impus cu 3-1 într-un meci pe care formația de lângă Podul Grant a încheiat-o în inferioritate numerică, după eliminarea lui Junior Morais.
Alexandru Ioniță nu s-a ferit să admită că lui și colegilor săi nu le-a ieșit nimic, pe când Alexandru Albu a ales să dea vina pe greșelile comise în apărare.
Rapid a pierdut cu FCSB, iar fotbaliștii giuleștenilor au digerat cu greu această înfrângere, la care nu se așteptau.
Alexandru Ioniță a declarat că atât el, cât și coechipierii săi, au făcut un meci foarte slab pe Arena Națională.
„Ne-am dorit foarte mult să câștigăm, dar acesta este rezultatul și trebuie să îl acceptăm. Poate că aveam nevoie de această înfrângere ca să ne trezim puțin și să jucăm mai bine în meciurile viitoare.
Ne-am dorit foarte mult să câștigăm, ne pare rău pentru cele trei puncte, pentru noi, pentru suporteri. Trebuie să uităm cât mai repede, că nu am fost noi.
În seara aceasta nu a făcut niciun jucător nimic, toți am jucat la fel de slab”, a declarat Alexandru Ioniță.
Coechipierul său Alexandru Albu consideră că giuleștenii au plătit prețul erorilor în meciul cu FCSB.
„Am început bine meciul, am avut ocazii, apoi s-au întâmplat două greșeli. În repriza a doua am fost peste adversar. Au fost niște greșeli clare. Trebuie ca de mâine să mergem la treabă pentru că ne așteaptă două meciuri foarte grele și importante.
Ne-au bătut cu greșelile noastre, ne-am bătut singuri. Trebuie să analizăm, să ridicăm capul din pământ și să mergem la luptă”, a spus Alexandru Albu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER