Rareș Pop, transferul bombă pe care îl vrea Mihai Rotaru la Universitatea Craiova! Fotbalistul celor de la UTA Arad e în fruntea listei de priorități a oltenilor pentru mercato din vară | EXCLUSIV
Universitatea Craiova își pregătește deja „terenul” pentru perioada de mercato din vara următoare, iar ProSport a aflat care este prima țintă a clubului din Bănie: Rareș Pop, puștiul care a impresionat în tricoul celor de la UTA Arad, este prioritatea 0 pentru patronul Mihai Rotaru, susțin sursele noastre!
Universitatea Craiova pregătește transferul lui Rareș Pop de la UTA Arad
Mijlocașul în vârstă de numai 17 ani care și-a făcut debutul la prima echipă a arădenilor încă din finalul sezonului precedent a bifat din ce în ce mai multe minute sub comanda lui Laszlo Balint, iar, conform informațiilor noastre, ultimele prestații ale jucătorului l-au convins pe Mihai Rotaru să facă tot posibilul pentru a-l aduce în Bănie!
După ce își trecuse în cont doar o pasă decisivă în prima parte a sezonului, Rareș Pop a cunoscut o ascensiune fenomenală de la reluarea campionatului în urma pauzei de iarnă și a fost omul meciului în partida cu FC Botoșani, când a reușit un gol și un assist, iar în ultimele două etape din Superliga a contribuit decisiv atât cu CFR, cât și cu FCSB!
În mod special aceste ultime două partide, când Pop a înscris în poarta campioanei și a pasat decisiv pentru golul lui Ubbink împotriva vicecampioanei, l-au convins pe Mihai Rotaru că fotbalistul arădenilor trebuie să devină principala țintă a Universității Craiova pentru vara următoare.
Universitatea Craiova nu este, însă, singura destinație posibilă a fotbalistului: întrucât Mihai Rotaru, așa cum a anunțat ProSport, ar putea schimba echipa din vara viitoare și să devină noul conducător al lui Petrolul, nu este exclus ca dorința omului de afaceri să se materializeze la formația prahoveană!
-
150.000 de euro este cota de piață a lui Rareș Pop, potrivit Transfermarkt.com
-
16 meciuri, 2 goluri și 3 pase decisive a reușit fotbalistul în acest sezon al Superligii, la care se adaugă alte două jocuri și 1 gol în Cupa României
Rareș Pop, după primul lui gol în tricoul celor de la UTA Arad
Rareș Pop a înscris primul său gol în tricoul celor de la UTA Arad în Cupa României, tocmai în poarta celor de la FCSB, într-o partidă disputată în toamna anului trecut.
Tânărul fotbalist, vizibil emoționat, a încercat să-și reamintească modul în care a decurs faza primei sale reușite la profesioniști.
„Îmi amintesc că a centrat Stahl, m-am trezit cu mingea în careu, am făcut preluare și după aceea am șutat în blocaj. Îmi făceam probleme să nu se ridice portarul sau să treacă peste bară, după aceea am văzut că mingea a intrat în plasă și am fost foarte fericit.
Dar, aș putea spune că la fel de emoționat am fost și la golul egalizator al lui Virgiliu, când eu eram deja pe bancă. Pentru mine, golul reușit cu FCSB înseamnă un punct de plecare, sper la cât mai multe reușite și la cât mai multe minute primite. Nu pot spune că am avut mari emoții duminică sau azi și dacă au fost, doar constructive.
M-am bucurat de această șansă și am încercat să joc mai bine. Sincer, cred că și meciul cu Craiova va fi ca și cel din această seară cu FCSB, la fel de deschis, un meci frumos, cu multe goluri. Sper să primesc o șansă și duminică”, a menționat Rareș Pop.