Răsturnare de situație cu plecarea lui Risto Radunovic de la FCSB. Prietenul lui Gigi Becali știe deja care va fi, de fapt, decizia patronului milionar

Rasturnare de situatie cu plecarea lui Risto Radunovic de la FCSB. Prietenul lui Gigi Becali stie deja care va fi, de fapt, decizia patronului milionar
Vezi galeria foto - 6 poze

Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, anunță o răsturnare de situație cu plecarea lui Risto Radunovic (31 de ani) de la FCSB.

Prietenul lui Gigi Becali știe deja care va fi, de fapt, decizia patronului milionar. Fundașul muntenegrean a anunțat că își dorește să semneze cu o altă echipă la finalul sezonului 2023 – 2024.

„Nu îi dă papucii, fac pariu”. Răsturnare de situație cu plecarea lui Risto Radunovic de la FCSB. Prietenul lui Gigi Becali știe deja care va fi, de fapt, decizia patronului milionar

Pe 18 martie, la scurt timp după debutul în play-off-ul actualei stagiuni, respectiv după duelul FCSB – Sepsi 2-1, Risto Radunovic a anunțat public că vrea să plece de la echipă în vară.

Experimentatul apărător muntenegrean a spus că își dorește să câștige titlul alături de roș-albaștri, după care să își încheie socotelile cu Gigi Becali și să își caute o altă formație:

Sincer, îmi doresc să luăm campionatul și să plec, încă n-am vorbit cu nimeni de contract, vreau să termin campionatul să caut o soluție și să plec”, a spus Radunovic, după FCSB – Sepsi 2-1.

În ciuda reacției vehemente pe care a avut-o fundașul stânga, se pare că lucrurile sunt departe de a fi decise. Basarab Panduru a anticipat deja că Radunovic își dorește să plece din cauza faptului că nu e mulțumit de salariul pe care îl primește: „El e supărat când vede că ceilalţi jucători, având contract, primesc o leafă mai mare. Atunci, el zice: «Bă, dacă mie nu-mi dai, înseamnă că nu mai ai nevoie de mine!»”, a remarcat fostul internațional.

Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF și bun prieten cu Gigi Becali, pare să aibă aceeași părere. În plus, Mitică Dragomir plusează și cu un pariu. E convins că Gigi Becali îi va pune lui Radunovic pe masă un contract de nerefuzat la finalul sezonului și muntenegreanul va rămâne alături de FCSB:

„Nu îi dă papucii. Fac pariu că îi dă și o primă pentru cum a jucat și la cât de corect a fost băiatul acesta. E cel mai bun fundaș stânga din țară. De departe așa e. E și serios. Dacă pleacă, găsește Gigi”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.

Sfatul lui Dragomir: „L-aș ține și i-aș dubla și contractul”

Risto Radunovic este fotbalistul străin cu cele mai multe apariții în tricoul FCSB. Nu mai puțin de 130 de meciuri a jucat muntenegreanul pentru FCSB, dintre care 33 doar în actuala stagiune. În total, el a marcat 5 goluri și a oferit 13 pase decisive pentru echipa finanțată de Gigi Becali.

Dumitru Dragomir susține că plecarea apărătorului de la FCSB ar fi o pierdere mare și îl sfătuiește pe Gigi Becali să bage adânc mâna în buzunar pentru a-l convinge pe jucător să rămână:

„E greu de jucat la Steaua (n.r. FCSB). E pierdere foarte mare Radunovic. Enorm. Da, l-aș ține și i-aș dubla și contractul”, a completat Dumitru Dragomir, conform sursei menționate.

Publicat: 24 03. 2024, 10:41