Răsturnare de situație în lupta pentru marca Steaua! Gigi Becali spune că avocatul său a descoperit o nouă variantă de a ataca Armata şi e convins că va câştiga procesul cu CSA | VIDEO
This browser does not support the video element.
Gigi Becali a anunțat că FCSB va câștiga războiul cu CSA Steaua privind marca. Susține că un avocat a descoperit un act care va duce la triumful echipei sale asupra Clubului Sportiv al Armatei.
Răsturnare de situație în lupta pentru marca Steaua! Gigi Becali spune că avocatul său a descoperit o nouă variantă de a ataca Armata şi e convins că va câştiga procesul cu CSA
În septembrie s-a reluat și procesul dintre CSA Steaua și FCSB privind palmaresul, dar s-a decis un nou termen, la 2 octombrie 2023. După prima înfățișare – a cazului care se analizează la Curtea de Apel București – avocatul care ține partea clubului lui Gigi Becali, Virgil Boglea a tunat: „Când am observat această atitudine, am decis că nu putem să ne judecăm de formă și Asociația Salvați Steaua a părăsit ședința de judecată”.
Interesant e că omul de afaceri a vorbit și despre varianta ca FCSB și CSA să se unească.
„La CSA o să vedeți cât de curând că nu o să mai aibă voie să folosească numele de Steaua. Nu știu cât, un an, doi, trei. Ei au înregistrat cu rea-credință. Acum a descoperit avocatul un act care trebuie validat și după aia putem să facem revizuire în 30 de zile. Ei au vrut să înregistreze marca, le-au zis că se creează confuzie. Au făcut recurs, s-a respins, pe urmă au revenit. Așa ceva nu s-a pomenit niciodată la OSIM. Nu există revenire! E hotărâre definitivă, la revedere. Nu merge să dau trei ani de pușcărie, iar apoi să revin.
Atunci, ei au spus că nu creează confuzie că fac alte sporturi, nu fotbal. El, Talpan, a semnat. Și pe urmă a făcut înșelăciune și a făcut fotbal. Cât de curând va fi anulată marca lor, se va vedea că ei au făcut-o cu rea-credință. Și o să facem și plângere penală pentru cei de la OSIM care au înregistrat marca.
Tot explic de ani de zile că nu pot face fotbal. Nu există asociere cu un privat, există transformare. Parteneriat public-privat nu există. Trebuie să dea toată secția de la început, cum i-au dat-o lui Păunescu. Dar trebuie să o dea prin hotărâre de Guvern, că așa a dat-o atunci Năstase și trebuie să o scoată la licitație. Plus marca. Marca trebuie să o scoată la licitație de la 3.6 milioane de euro pe an, că așa au făcut evaluare. Ei sunt încurcați singuri, nu au cum să o scoată în niciun fel”, a declarat Gigi Becali.