Sursele ProSport susțin ca Erik Lincar a transmis apropiaților că are de gând sa demisioneze și ar fi recurs la acest gest în această dimineață.
UPDATE. U Cluj a postat un mesaj pe pagina de Facebook prin care anunță despărțirea de Erik Linkar și confirmă ProSport.
Mulțumim, Erik Lincar!
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu antrenorul principal Erik Lincar cu privire la încetarea contractului, care era valabil până în vara anului viitor. Clubul nostru dorește să-i mulțumească lui Erik Lincar și staff-ului său, format din Viorel Domocoș (antrenor secund), Robert Panduru (preparator fizic) și Alexandru Chirilov (antrenor de portarii), pentru munca depusă la ”U”, încununată cu promovarea în Superligă obținută la finalul sezonului trecut în urma barajului cu Dinamo București.
Îi dorim lui Erik Lincar și staff-ului său mult succes în carieră. Numai “U”!
Edilul din Cluj Napoca le-a comunicat jucătorilor decizia celor care conduc Universitatea Cluj de a se baza în continuare pe antrenorul de 43 de ani. Doar că lucrurile s-au schimbat radical în această dimineață, când Lincar le-a transmis oficialilor că vrea să demisioneze din funcția de antrenor principal.
Oricum, oficialii Universității Cluj, ca și Emil Boc, pregăteau de ceva vreme “debarcarea” antrenorului.
Tocmai de aceea s-a și luat legătura cu Leo Grozavu pentru a-i cere o părere “de principiu“ despre posibila preluare a echipei. Impedimentul major al conducătorilor era faptul că Erik Lincar are de primit 50.000 de euro, drept primă de promovare, 40.000 de euro în cazul în care era demis și alte salarii restante. La aceste sume s-au gândit, când au decis să-i dea credit în continuare.
Odată cu demisia antrenorului, clujenii vor scăpa de cele 4 salarii în avans, însumând 40.000 de euro, pe care ar fi trebuit să le plătească, dacă acțiunea venea din partea clubului. Astfel, cele două părți ar fi negociat o sumă mai mică pentru despărțire.
Leo Grozavu este antrenorul așteptat să preia Universitatea Cluj, în cazul în care clubul îi acceptă doleanțele privind durata contractului, staff-ul pe care îl va avea și obiectivul. Grozavu a cerut un contract pe doi ani, posibilitatea de a-și aduce propriul staff, sprijin în aducerea de jucători și obiectiv salvarea de la retrogradare.
Sepsi OSK a câştigat luni, pe Cluj Arena, în faţa formaţiei Universitatea Cluj, scor 1-0, într-un meci din etapa a şasea a Superligii. Universitatea Cluj a pierdut cu UTA (scor 1-2), Petrolul (scor 0-1) și FC Argeș (scor 1-3) și a remizat cu FCSB (scor 1-1) și Universitatea Craiova (scor 1-1).
Universitatea Cluj este pe penultimul loc în clasament, cu doar două puncte după șase etape.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER