Război în Bănie, după ce au picat numirile lui Șumudică și Prunea! Adrian Mititelu i-a pus la punct pe fanii care l-au criticat: „M-am săturat de plângăcioși”

Este război în Bănie, după ce au picat numirile lui Șumudică și Prunea. Adrian Mititelu, patronul celor de la FC U Craiova, a criticat dur modul în care gândesc suporterii echipei, cu care s-a contrat în spațiul online.

Război în Bănie, după ce au picat numirile lui Șumudică și Prunea! Adrian Mititelu i-a pus la punct pe fanii care l-au criticat: „M-am săturat de plângăcioși”

După despărțirea de Nicolae Dică, oltenii au fost învinși acasă, de către Rapid, cu scorul de 3-5. Au fost făcute anunțuri, ulterior meciului, conform cărora Marius Șumudică și Florin Prunea urmau să se alăture clubului, doar că, în cursul zilei de duminică, FC U Craiova a comunicat că discuțiile au eșuat, existând neînțelegeri la negocieri, după cum a anunțat ProSport, în exclusivitate.

Adrian Mititelu și-a anunțat retragerea din fotbal după partida jucată în compania giuleștenilor și a avut de transmis un mesaj după negocierile nereușite: „FCU este deja un club puternic! Într-un an-doi, va deveni o forță în România! Noi facem fotbal cu dragoste și pasiune”, a postat patronul echipei, pe contul său de Facebook.

În secțiunea dedicată comentariilor, mai mulți suporteri ai lui FC U au criticat faptul că Șumudică nu a fost adus. A urmat un schimb de replici între Adrian Mititelu și fani, conducătorul oltenilor fiind vizibil deranjat de modul în care era pusă problema de unele persoane.

„Sunt dezamăgit, Șumudică se bătea cu toți, se lua cu ei de gât. Sunt banii dumneavoastră până la urmă, dar asta simt acum”, a spus unul dintre susținătorii clubului, iar omul de afaceri nu a întârziat să răspundă: „Ești dezamăgit! Incredibil, unde am ajuns, să dați voi sfaturi! Vezi-ți de afacerile tale! Nu mai duce grija noastră! Lăsați-mă în pace cu sfaturile voastre obosite, bazate pe opinii ieftine, pornite din mintea unora care n-au mișcat o piatră în viața lor! Nu v-am cerut sfaturi! Nu de asta am nevoie!”.

Motivele pentru care au picat negocierile cu Marius Șumudică și Florin Prunea

Se pare că motivele care stau în spatele nereușitei aducerii celor doi oameni în club sunt clauzele contractuale. Patronul lui FC U Craiova a precizat că nu mai există vreo șansă ca Prunea și Șumudică să ajungă în Bănie, deși începutul părea promițător, fanii având speranța că se va rezolva problema sportivă a echipei, odată cu venirea lor.

„Au picat discuţiile cu Şumudică şi cu Florin Prunea. Nu ne-am înţeles. Nici Şumudică, nici Prunea nu vin la Craiova. Ne vom orienta şi vom încerca să aducem un preşedinte şi un antrenor profesionişti cu care să facem treabă şi să urcăm cât mai sus în clasament şi să ne atingem obiectivele.

Nu vreau să intru în amănunte, nu ne-am înţeles la clauzele contractuale. Îmi pare rău că nu am bătut palma, dar ce pot să vă spun 100% este că nici Florin Prunea, nici Marius Şumudică nu vor veni la Craiova.

Discuţiile sunt sistate definitiv. Le mulţumesc mult pentru disponibilitate, dar din păcate se mai întâmplă. Vom aduce şi jucători, nu numai antrenor şi preşedinte. O să facem o echipă puternică, avem şi acum o astfel de echipă, dar vom încerca să aducem ordine şi disciplină, astfel încât această echipă frumoasă să îşi atingă obiectivele”, a declarat Mititelu, potrivit Fanatik.

 

 

 

 

 

 

Publicat: 27 08. 2023, 18:18