Răzvan Oaidă a reacționat după ce a fost criticat de Gigi Becali. „Trebuie să fiu puternic!” Ce spune despre vizita patronului la baza din Berceni
Răzvan Oaidă a reacționat după ce a fost criticat de Gigi Becali, patronul formației FCSB.
FCSB a învins-o pe UTA Arad, scor 2-1, în etapa a 14-a din Superliga, iar Răzvan Oaidă a tras concluziile după victoria de pe „Arena Națională”.
Răzvan Oaidă a discutat despre partida cu UTA Arad, dar și despre vizita lui Gigi Becali la baza din Berceni.
Răzvan Oaidă a reacționat după ce a fost criticat de Gigi Becali
Fotbalistul care a intrat pe lista neagră a lui Gigi Becali recunoaște că nu îi pică bine că este criticat de latifundiarul din Pipera, însă încearcă să nu pună la suflet și să își facă treaba cât poate de bine.
„Am luat cele trei puncte, e o victorie muncită, meritată, aveam nevoie de aceste trei puncte. Eu cred că am nevoie de gol, îmi doresc și sunt sigur că voi reuși cât de curând.
Sunt jucător profesionist, am contract, mă antrenez, încerc să fac treabă pe teren. A venit (n.r. Gigi Becali la echipă), a discutat, ne-a încurajat. Venirea lui a fost de bun augur, am câștigat acest meci. Ne-a trezit, ne-a motivat în stilul dânsului. E important că ne-a motivat și am câștigat astăzi. Încerc să nu pun la suflet (n.r. ce a spus Gigi Becali), să mă focusez pe fotbal și atât. Trebuie să fiu puternic, altfel nu am cum să reușesc.
E foarte important, am urcat în clasament, mai avem și două meciuri. Suntem pe un drum bun și asta ne dă curaj, încredere. Victoriile aduc victorii.”, a spus Răzvan Oaidă după FCSB – UTA Arad, scor 2-1.