Răzvan Oaidă a evoluat timp de 4 ani la FCSB, însă a hotărât să se transfere la Rapid, rivala locală a roș-albaștrilor.
Răzvan Oaidă a părăsit-o pe FCSB pentru Rapid București. După transferul la rivală, fostul mijlocaș al echipei patronate de Gigi Becali i-a dezamăgit și mai tare pe fanii grupării roș-albastre și a mărturisit că ar fi dispus să sărute steagul rivalei din Giulești. Totuși, Oaidă a refuzat să numească echipa sa preferată din copilărie.
„Îmi doresc să fiu primit bine. Cât timp voi da sută la sută va fi totul în regulă. Da, cu siguranță voi săruta steagul Rapidului. Nu am de luat nicio revanșă, sunt un jucător profesionist, vreau să îmi fac treaba cât mai bine, îmi doresc să cresc de la meci la meci.
Fiecare jucător își dorește să joace cât mai mult, să facă parte din meciuri, din atmosferă. Nu e ușor, dar, cu siguranță, toți fotbaliștii trec prin astfel de momente. Îmi doresc să câștigăm fiecare meci. Sunt foarte sigur că nu vom reuși asta, pentru că e un campionat greu, dar important e ca la final să fim acolo unde ne dorim.
Cu ce echipă țineam când eram mic? Mi se pare o întrebare ironică, nu riscantă. Refuz să răspund”, a declarat Răzvan Oaidă
Răzvan Oaidă, noul fotbalist al Rapidului, se bucură că va fi coleg cu Iulian Cristea, fostul său coechipier de la FCSB.
„Mă bucur că Iulian Cristea a făcut acest pas, mă ajută, e bine să ai pe cineva aproape. Sperăm ca împreună să ne atingem obiectivele. E un pas important, Rapid e un club mare. Îmi doresc să îmi fac treaba aici.
Doar ce m-am întâlnit cu ei (n.r. jucătorii Rapidului). Am avut vizita medicală. Sunt sigur că va fi totul va fi în regulă. Sunt niște băieți extraordinari, ne cunoaștem din meciurile din Liga 1”, a mai spus Răzvan Oaidă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER