„Mai bine cu oile de o mie de ori, decât cu oamenii falși și îndrăciți!”. Reacția categorică a lui Gigi Becali despre gestul fanilor lui CFR de la derby-ul cu FCSB

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a reacționat cu privire la gestul făcut de către suporterii ardeleni înaintea partidei cu CFR Cluj.

Meciul dintre CFR Cluj și FCSB s-a disputat duminică seară, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, în cadrul etapei cu numărul 19 din Superliga și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de către Tachtsidis, în minutul 7, respectiv Darius Olaru, în minutul 26.

Gigi Becali a reacționat după ce a văzut gestul făcut de către suporterii lui CFR Cluj la meciul cu FCSB

Înainte de fluierul de start al acestei partide, spectatorii au aruncat pe teren cu jucării de pluș luând astfel parte la o campanie umanitară. Jucăriile au fost adunate și vor fi donate unor case de copii.

Fanii lui CFR Cluj nu au ratat ocazia de a-i ironiza pe cei de la FCSB și mulți dintre ei au aruncat pe teren cu oi de pluș.

Gigi Becali s-a arătat indiferent față de acest gest al clujenilor și și-a asumat situația care l-a consacrat.

„E bine. Ce, de ce să mă deranjeze? Mă mai deranjează ceva? Și ce? Mie mi-e rușine de ce am fost eu în viața mea? Alea m-au făcut mare, alea m-au făcut puternic, alea m-au făcut toate ce sunt acum, de stați voi câte 20-30 să mă audiați (n.r. râde). Ce să faci? Nu e, tată, ce, au zis o minciună? Becali cu oile. Da, tată, eu cu oile, ce? Mai bine de o mie de ori cu oile decât cu oamenii mincinoși, falși și îndrăciți”, a spus Gigi Becali.

Gigi Becali s-a simțit furat la CFR Cluj – FCSB și a făcut o comparație incredibilă

Gigi Becali s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale în ciuda remizei cu CFR Cluj și a făcut o comparație în stilul caracteristic în privința golului anulat de către arbitrul Sebastian Colțescu.

„Da! Foarte mulțumit. Păi cum să nu fii mulțumit, dacă mai mult de 60-70% din joc a fost la discreția noastră în situația în care ei aveau nevoie de victorie, nouă și egal ne convenea. În situația în care ei aveau nevoie de victorie, că noi aveam cinci puncte diferență, noi am jucat doar în jumătatea lor de teren și i-am bătut, le-am dat și gol. Păi dacă i-am bătut? Să nu fii mulțumit?

Dacă ai o vacă care îți dă 30 de kilograme de lapte și vine vecinul și îți fură din găleată 10 kilograme, nu ești mulțumit de vacă? Tu când ai muls vaca ai văzut, avea 30 de kilograme găleata. Pe urmă, pac, a venit vecinul și pac, ți-a furat 10 kilograme din găleată. Dar nu ești mulțumit de vacă? 30 de kilograme de lapte?

(Mihai Mironică: Trebuie să obțineți 40 de litri, ca să aibă vecinul de unde să fure 10) Păi, bravo, mă, tată, asta și fac! Vezi, de-aia îmi place de tine, că ești băiat deștept. Asta și fac, este exact pe mentalitatea mea, pe calea pe care merg eu. Eu o să măresc, o să dau cât mai multe condiții calumea la vacă, să facă lapte mai mult, să facă 40! Bine, mă, mai fură și tu, vecine, 10”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.

Publicat: 11 12. 2023, 20:47