Adi Mutu a reacționat după ce finanțatorul Rapidului Victor Angelescu i-a avertizat pe jucători că trebuie să demonstreze că merită să rămână la echipă și din sezonul următor.
Adi Mutu, antrenorul Rapidului, a oferit prima reacție după ce Victor Angelescu le-a transmis jucătorilor să își revizuiască atitudinea. Finanțatorul a transmis că aceia care nu vor da satisfacție până la finalul sezonului în curs vor pleca în vară.
„Venim după un meci slab, vrem să ne luăm revanșa. Fiecare meci din play-off e greu. Am fost afectați. E normal să se gândească la ce s-a întâmplat. Suntem bărbați, recunoaștem că am pierdut pentru că am jucat prost. Ne-am bătut singuri.
Am văzut declarația lui Victor (n.r. Angelescu). Ne dorim să ajungem cât mai sus. Suntem toți sub evaluare. Anul viitor, obiectivul va fi titlul. Trebuie să ne dăm seama care va fi grupul cu care vom aborda sezonul următor. Presiunea a fost tot timpul. Dacă vrem mai mult, suntem obligați să dăm mai mult.
(n.r. Horațiu) Moldovan știe că trebuie să-și îmbunătățească jocul. Voi fi alături de jucătorii mei. Dacă îi voi critica eu, o voi face în vestiar”, a declarat Adrian Mutu.
Finanțatorul Rapidului, Victor Angelescu, a fost dezamăgit de modul în care a arătat echipa în înfrângerea cu Sepsi, 0-2, și i-a avertizat pe elevii lui Adi Mutu.
„Am făcut meciuri foarte bune înainte de meciul cu Sepsi. Cu CFR trebuia să câștigăm. Avem o problemă, când jucăm bine și trebuie să câștigăm nu câștigăm, iar când jucăm prost pierdem sigur. Ultimul meci a fost execrabil, unul dintre cele mai slabe meciuri.
Nu pot să le găsesc nicio scuză, nici jucătorilor, nici staff-ului. Sperăm să ne revenim. Așa, per total, în aceste cinci meciuri, am arătat bine, dar nu am luat prea multe puncte, din păcate.
Mai mult ca sigur, în privința jucătorilor trebuie să ne decidem cu cine vom ataca următorul sezon. Acum au oportunitatea să demonstreze că merită să rămână. Legat de staff, avem încredere în antrenor, care are un contract pe termen lung. Suntem mulțumiți de ceea ce a arătat și nu se pune problema unei schimbări de antrenor. Jucătorii trebuie să fie foarte atenți, pentru că la anul avem alte obiective și trebuie să vedem cu cine putem să le atacăm.
Avem un obiectiv să jucăm în cupele europene, încă se mai poate realiza. Dar, mai mult vrem să arătăm un fotbal frumos”, a declarat Victor Angelescu, pentru Digi Sport.
În etapa a patra a play-off-ului Superligii, formația de lângă Podul Grant va juca pe terenul Universității Craiova duminică, de la ora 21:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER