Ultimul raport financiar al celor de la Sepsi a scos la iveală faptul că Guvernul Ungariei ar fi investit pe parcursul anului 2022 peste 6 milioane de euro în dezvoltarea clubului din Sfântu Gheorghe, iar pornind de la această informație, Mihai Stoica a oferit o reacție surprinzătoare.
Invitat în cadrul unei emisiuni televizate, Mihai Stoica s-a declarat plăcut surprins la auzul veștii că Guvernul Ungariei reprezintă cea mai importantă sursă de finanțare a clubului de fotbal Sepsi Sf. Gheorghe. Ultimul raport financiar al covăsnenilor a scos la iveală faptul că doar în anul 2022, guvernul condus de Viktor Orban a pompat o avere în Sepsi, respectiv peste 6 milioane de euro. Asta în condițiile în care întreg venitul clubului Sepsi a fost de 11.3 milioane de euro în anul precedent.
Pornind de la această informație, Mihai Stoica a atins mai multe subiecte. În primul rând, managerul general al celor de la FCSB s-a declarat încântat de faptul că se pompează bani în fotbalul românesc din exteriorul țării. De asemenea, Meme a profitat de ocazie pentru a lovi în Guvernul României, pentru faptul că o sprijină financiar pe CSA Steaua, formație care nu poate promova și implicit nu poate produce profit:
„Dacă guvernul nostru nu dă nimic, să dea cel maghiar. Bine, guvernul nostru dă la o echipă care nu are drept de promovare, dă foc banilor. Habar nu am ce se întâmplă la Sepsi, dar eu primesc cu drag această veste, pentru că ţin la jucători de acolo, Bălaşa, Aganovic. M-aş bucura ca fiecare echipă din România să nu aibă probleme financiare, cum nu sunt la Sepsi.
Spun adevărul. Îmi convine, e o echipă cu care te poţi bate, poţi creşte dacă te baţi cu ea. Steaua şi Sepsi n-au nicio legătură. Guvernul român dă foc banilor, echipa aia a fost făcută peste noapte. Credem că s-a făcut ca să facă ce? 800 vin la meci, 700 se plimbă pe lângă stadion şi aşa mai departe. Gigi Becali vine cu banii lui, pentru că are, dar pentru noi e un avantaj că e o grupare bogată, care nu are nicio problemă. Creştem dacă jucăm împotriva unora, iar la chestia cu steagul Ungariei Mari nu ştiu, nu mă pricep.
Care e campionatul cel mai bun din lume? Premier League, pentru că sunt banii qatarezilor, saudiţilor. Eu vreau să fie bani în fotbal. Dacă vin la vârful piramidei bani, coboară până la bază”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
În continuare, Mihai Stoica a încercat să tranșeze subiectul, spunând că orice investiție adusă fotbalului românesc este binevenită, indiferent de unde provine și sub ce formă este făcută:
„CSA nu are viitor, e club finanţat fără viitor. Dacă se schimbă Legea Sportului, indiscutabil, sunt de acord să fie în prima ligă. Pe mine mă interesează să fie cluburi care să funcţioneze. Dacă statul român e de acord să investească într-un sport care nu e performant, e treaba lui. Îmi convine ca David Popovici să rămână în România, să participe pentru România şi să câştige.
E ok la Sepsi. Dacă orice club primeşte un investitor şi pompează bani, e important. Nu mă interesează dacă sunt de la stat sau de la privat, mă interesează să crească această competiţie. E super ok. Îmi convine ca ungurii să-şi facă lobby în România, dacă pe noi ne ajută. Poate sunt eu puţin în eroare”, a mai adăugat managerul general de la FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER