Reacția unui om de fotbal în urma unei declarații date de Nicolae Dică: „A venit un șef și peste Becali”

Dică spune că își dă demisia de la FCSB când vrea, nu e decizia lui Becali
Vezi galeria foto - 4 poze

Nicolae Dică a declarat că nu-și dă demisia de la FCSB și că va pleca de la echipa roș-albastră doar când va dori, nefiind condiționat de Gigi Becali.

Ion Crăciunescu, fost mare arbitru internațional, s-a amuzat când a auzit cele spuse de antrenorul formației finanțate de latifundiarul din Pipera.

FCSB vine după o umilință cu Silkeborg în grupele Conference League, 0-5, și meciurile din Superliga, cu UTA Arad și Sepsi, pot fi decisive pentru Nicolae Dică.

Reacția unui om de fotbal în urma unei declarații date de Nicolae Dică: „A venit un șef și peste Becali”

Omul de afaceri a anunțat că nu-l demite acum pe tehnician, dar va luat o decizie după următoarele două partide din campionat. Duelul cu UTA are loc duminică, 16 octombrie, de la 20:30, iar cel cu Sepsi, luni, 24 octombrie, de la 21:00.

FCSB e pe locul 13 în Superliga, având 14 puncte.

„Când citesc asta cu «îmi dau demisia când vreau eu, nu altcineva», mă gândesc că «uite că a venit un șef și peste Becali», așa scrie. Am citit ce scrie”, a spus Ion Crăciunescu, la Digi Sport. Acesta a continuat: „Eu un act voit de scris (n.red. – se referă la demisia lui Dică), pentru că de dat afară tot îl dă afară celalălat când vrea”.

Ce spunea Dică despre plecarea de la FCSB: „Acesta este scopul meu, să mă gândesc la ceea ce voi face mâine, poimâine, nu la ceea ce s-a întâmplat în trecut. Ce a fost, s-a dus! Demisia mi-o dau când cred eu că e! Când cred eu că trebuie să îmi dau demisia, atunci mi-o dau! Nu mă iau după altcineva. Când patronul nu va mai avea răbdare, vom avea o discuție și vedem la ce concluzie ajungem”.

Nu, nu se pune problema să-l demit pe Dică. Dar stai să vedem echipa cum va fi cu UTA și cu Sepsi – Gigi Becali

Publicat: 16 10. 2022, 09:16