Reacţia vestiarului Universităţii Craiova când s-a anunţat convocarea lui Laurenţiu Popescu la lotul naţional. Un coleg a dezvăluit totul
Portarul Universităţii Craiova, Laurenţiu Popescu, a fost convocat în premieră la naţionala României, el fiind primind vestea chiar de la selecţionerul Mircea Lucescu, la finalul meciului cu Rapid.
„Popică” are cumva traiectoria celui pe care l-a înlocuit la lot, Horaţiu Moldovan, ambii având experienţe dificile, după ce au fost direcţionaţi către echipe secunde, dar au profitat de un anumit context şi şi-au făcut loc în poarta unor echipe de top precum Universitatea Craiova şi Rapid.
Vladimir Screciu a povestit cum a primit „Popică” vestea chemării printre tricolori şi cum a reacţionat vestiarul când a fost efectuat anunţul, de către o persoană din staff. Fiind un jucător mai introvertit, Laurenţiu Popescu n-a îngăimat niciun cuvânt, dar colegii l-au felicitat la unison.
Screciu: „Toţi colegii au sărit pe Laurenţiu Popescu să-l felicite”
„Popică era fericit când a intrat în vestiar, toată lumea se întreba ce s-a întâmplat, el este un băiat mai timid, mai ruşinos, nu putea să zică nimic şi ne-a zis cineva din staff că a fost convocat la echipa naţională şi toţi colegii au sărit pe el să-l felicite. Mă bucur pentru el că a făcut acest pas.
Sper şi eu să revin la echipa naţională, alături de el şi de ceilalţi, dar mai am de lucru. Nu sunt sută la sută la potenţialul meu, e normal să nu fiu, după o absenţă aşa de lungă, necesită timp să-mi recapăt forma” a dezvăluit Vladimir Screciu.
În vârstă de 27 de ani, oltean get-beget, di Filiaşi, Laurenţiu Popescu este evaluat de transfermarkt la 1,5 milioane de euro, fiind al patrulea cel mai bine cotat jucător din lotul Universităţii Craiova, după Alex Mitriţă (3,5 milioane de euro), Vladimir Screciu (2,3 milioane de euro) şi Andrei Ivan (2 milioane de euro).
„Era un vis să ajung la echipa națională. Sunt foarte fericit și emoționat. Am vorbit cu Mircea Lucescu, m-a anunțat. Am discutat foarte puțin despre meciul din această seară. Am văzut lista de convocați și nu mă așteptam. M-am bucurat, sunt emoții mari. Sper să rămân cât mai mult la echipa naţională”, a declarat Laurențiu Popescu, după ce a aflat că face parte din lotul convocat de Mircea Lucescu