Neil Lennon a avut un discurs controversat în presa scoțiană despre nivelul la care se află Rapid București.
Tehnicianul nord-irlandez a semnat o înțelegere cu Rapid București pentru doi ani, iar Dan Șucu își pune speranțele că Neil Lennon va reuși să aducă al patrulea titlu de campioană a Superligii din istoria clubului.
Neil Lennon, noul antrenor al celor de la Rapid București, a avut un discurs controversat în presa din Scoția despre noul club pe care îl antrenează. Nord-irlandezul a prezentat clubul din Giulești jurnaliștilor din Regatul Unit ca fiind unul ambițios, cu aspirații de titlu, însă cu probleme mari în interior.
Tehnicianul a avut cuvinte de laudă la adresa lui Dan Șucu, despre care a spus că a făcut schimbări în staff-ul tehnic și administrativ al clubului pentru a atinge înalta performanță. Neil Lennon este optimist referitor la noul său angajament și privește fotbalul românesc ca fiind în plin proces de dezvoltare.
„Avem o șansă să luptăm pentru titlu. Patronul are planuri mari pentru club. E ambițios. Avem un stadion nou, o bază bună de pregătire, deci clubul s-a mișcat în direcția corectă. Vrea să lupte pentru titlu, iar asta mă atrage. Am mai avut și alte oferte, dar cred că am mers într-o țară în care investițiile cresc și fotbalul se transformă.
De exemplu, România s-a calificat la EURO și există un mare interes pentru fotbal în țară. Au apărut și stadioane noi, există o infrastructură bună. Sunt trei echipe mari, Steaua, Dinamo și Rapid. Când jucăm cu Steaua, jucăm pe stadionul național. Sunt 50.000 de oameni în tribună.
L-am cunoscut pe patron, domnul Șucu, în Grecia. E impresionant. Are etică, are principii și vrea să facă lucrurile corect. Nu vrea ca doar prima echipă să fie bună, ci și clubul, să construiască ceva pentru tineri. Ăsta e planul lui. E foarte ambițios, e foarte bogat și iubește fotbalul. Începem de la zero. Patronul știe de probleme. Avem un nou antrenor, un nou staff, un nou director sportiv. A scăpat de oamenii cu care nu era fericit și despre care credea că nu-și fac treaba într-un mod profesionist.
Deja ne uităm la jucători. Directorul sportiv are deja o listă de jucători și încercăm să facem primele transferuri. Voi fi ajutat și de Bogdan Lobonț, care a fost portar la Ajax și Roma. El face parte din echipă, a fost interimar. Am discutat cu el, vine cu noi în staff. Are și experiență și mă va ajuta să colaborez cu jucătorii și cu staff-ul.
Sunt foarte încântat, am energie. E un mediu nou, o cultură nouă, dar abia aștept această provocare”, a declarat Neil Lennon, la emisiunea PLZ Soccer- The Football Show.
Neil Lennon a venit cu planuri îndrăznețe la Rapid București, iar tehnicianul dorește, deja, să aducă jucători în Giulești. Astfel, țintele sale sunt jucători din Regatul Unit, pe care a putut să îi observe în acțiune.
Antrenorul a propus două nume de transfer, iar ambii jucători evoluează în Scoția. Este vorba despre Ross Graham, de la Dundee United, și Stephen Welsh, fotbalist care evoluează la fosta formație antrenată de Neil Lennon, Celtic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER