Real Madrid, mesaj pentru un club din play-out-ul Superligii! Avem documentul trimis de președintele Florentino Perez | FOTO

Real Madrid, una dintre cele mai importante echipe din La Liga, a trimis un mesaj neașteptat către FC Argeș, clubul care evoluează în play-out-ul Superligii.

Real Madrid, mesaj pentru un club din play-out-ul Superligii! Avem documentul trimis de președintele Florentino Perez

Pe 21 februarie 2023, FC Argeș a trimis o scrisoare către Real Madrid pentru a-și exprima condoleanțele după moartea lui Amancio Amaro, legendarul jucător al grupării de pe Santiago Bernabeu.

La scurt timp, FC Argeș a primit un mesaj de la Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, iar documentul a fost afișat de gruparea din Superliga.

„În momentul trecerii în neființă a lui Amancio Amaro, legendarul jucător și conducător al celor de la Real Madrid C.F., clubul nostru și-a exprimat condoleanțele printr-o scrisoare trimisă clubului madrilen.

Recent, primind o scrisoare de mulțumire din partea spaniolilor pentru acel gest de normalitate, ne-am simțit onorați și totodată ni s-a reconfirmat faptul că acest canal de comunicare dintre cele două cluburi, redeschis după mult timp cu ocazia aniversării celor 50 de ani de la dubla dintre echipele noastre, funcționează.

Unul dintre aspectele importante ale activității unui club cu o istorie bogată este menținerea relațiilor bilaterale cu echipele pe care le-a întâlnit. De aceea, dezvoltăm constant relații cu partenerii noștri externi.

Așa se construiește sănătos! ”, este mesajul postat de FC Argeș pe contul de Facebook.

Mesajul primit de FC Argeș de la Florentino Perez. Sursă foto: Facebook FC Argeș

Amancio Amaro era poreclit „Magicianul” la Real Madrid

Amancio Amaro, președintele de onoare de la Real Madrid, a murit la vârsta  de 83 de ani  pe 21 februarie 2023. Starul care a strălucit la gruparea din La Liga în anii ’60 și a înscris 155 de goluri. Amancio Amaro a jucat pentru Real Madrid timp de 14 sezoane și a bifat 471 de prezențe, a câștigat nouă ligi, a marcat 155 de goluri și a devenit președinte de onoare după retragere. Amancio Amaro a fost poreclit „El Brujo” (Magicianul) în perioada în care juca la Real Madrid.

„A fost întotdeauna un exemplu pentru fanii lui Real Madrid și pentru întreaga lume a sportului. În 1966 a câștigat a șasea Cupă Europeană pentru Real Madrid  pe stadionul Heysel din Bruxelles, într-o finală istorică în care a marcat primul gol al echipei noastre, învingând Partizan Belgrad. Pe lângă Cupa Europei din 1966, Amaro a câștigat nouă campionate și trei Cupe ale Spaniei cu Real Madrid”, este mesajul postat de Real Madrid în momentul în care a decedat Amancio Amaro.

Publicat: 21 04. 2023, 13:22