CFR Cluj este una dintre echipele cu cele mai multe partide jucate în acest sezon. Campioana României a ajuns la 51 de meciuri disputate în actuala stagiune. Linfield FC, campioana din Irlanda de Nord, mai are același număr de partide ca și CFR.
Dan Petrescu a semnalat în mai multe rânduri numărul mare de partide disputate, atunci când a cerut întăriri în lot. „Alte echipe se odihneau, se uitau la televizor cum jucăm noi și pe urmă jucau cu noi, iar noi eram prin avioane, prin trenuri, pe unde am fost noi, peste tot. Nici nu mai știam de mine, pe unde sunt. Au fost foarte multe meciuri în acest sezon și s-a văzut asta”, a povestit antrenorul CFR-ului. Schimbarea formatului în Cupa României, care a mai adăugat meciuri în plus CFR-ului, dar mai ales faptul că a început devreme cupele europene și a ajuns în primăvară au dus la acest număr ridicat de partide jucate.
Calendarul încărcat a făcut ca CFR Cluj să ofere doi jucători în topul mondial al fotbaliștilor cu cele mai multe partide bifate pentru echipa de club în sezon 2022 – 2023. Ciprian Deac este cel mai utilizat jucător al CFR-ului, acesta evoluând în 47 de partide.
În clasamentul mondial, imediat după Deac vine Claudiu Petrila, conform transfermarkt.de. Acesta are 46 de jocuri în care a intrat în teren.
Dacă excludem ligile inferioare și campionatele din afara Europei, Deac și Petrila sunt pe locurile 2 și 3 în acest clasament. Un singur jucător care evoluează într-o primă ligă din Europa a bifat mai multe partide pentru echipa de club decât cei doi români. Este vorba de Jamie Mulgrew de la Linfield FC.
Pe primele poziții mai apar jucători de la cluburi din ligile inferioare din Anglia și fotbaliști din Costa Rica.
Ca minute bifate în teren, Ciprian Deac are cu peste 1000 peste Petrila. 3517 minute a fost folosit fotbalistul de 37 de ani, față de 2459 câte a prins pe gazon jucătorul de 22 de ani
Următorul român în acest clasament este Octavian Popescu, cu 42 de partide bifate în toate competițiile pentru FCSB.
Deac a ajuns la acest număr impresionant după ce a evoluat în 28 de partide în Superliga României, 16 partide europene, iar 4 jocuri au fost în Cupa României și Supercupa. 7 goluri și 15 pase decisive a acumulat Deac în toate aceste jocuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER