Replică genială a lui Daniel Niculae pentru Marius Șumudică în scandalul carafelor de vin! Președintele Rapidului îl învață pe dușmanul său cum se bea alcoolul: „Se încălzea”
Daniel Niculae i-a oferit o replică incredibilă lui Marius Șumudică, după ce antrenorul l-a acuzat pe actualul președinte de la Rapid că avea „carafele de vin pe masă” înaintea unui meci din perioada Astra Giurgiu.
Replică genială a lui Daniel Niculae pentru Marius Șumudică
În urma întregului scandal iscat de numirea lui Cristiano Bergodi ca „principal” în Giulești în detrimentul fostului campion al Superligii cu Astra, Marius Șumudică a reamintit de un episod din perioada în care îl antrena pe Niculae la formația giurgiuveană, când fostul atacant ar fi consumat alcool în seara unui meci.
„Tot ce a declarat Angelescu, spunând că sunt unul dintre cei mai buni antrenori din țară, îmi arată că nu a primat performanța la Rapid.. Deci, s-a răzbunat. L-am adus pe Niculae la Astra alături de Dani Coman și el a intervenit de ‘n’ ori la mine ca să intru cu el titular.
Eu nu voiam, pentru că nu merita, dar a făcut lobby pe lângă mine și mi-a spus să-i mai dăm o șansă, că e rapidist de-al nostru. I-am dat o șansă, dar domnul Niculae probabil că s-a supărat când am pierdut Cupa României cu Voluntari.
M-am trezit că nu era în lot și că avea carafe de vin pe masă cu un alt jucător, nu-i dau numele. În seara meciului avea carafe de vin pe masă cu jucătorii. Sunt martori o grămadă”, a spus Șumudică, la Digi Sport.
Răspunsul lui Daniel Niculae nu s-a lăsat mai prejos: președintele Rapidului i-a transmis lui Șumudică faptul că nu ar fi avut cum să țină mai multe carafe pe masă în același timp, întrucât acestea s-ar fi încălzit.
„Nu erau carafe, dacă îmi luam vin, nu luam mai multe. S-ar fi încălzit! Luam una singură. Fiecare poate să bea un pahar cu vin, nu mai știu ce a fost”, a spus Daniel Niculae, la Digi Sport.
„A fost un șoc și pentru noi”
„Marius Șumudică e normal să își dorească, e rapidist, e normal să vrei să antrenezi, să joci sau să conduci echipa. N-aș vrea să mai comentez, s-a făcut o întreagă telenovelă în ultimul timp.
Eu nu am absolut nimic cu nimeni, relația mea e deschisă cu toată lumea. Nu am nimic cu cei care simt pentru Rapid ce simt și eu. Nu e bine nici pentru noi, mai sunt doar câteva zile până la ora primului meci. Această schimbare de antrenor a fost un șoc și pentru noi, trebuie să repunem lucrurile pe șine.
Dacă ar fi să existe repercusiuni din partea fanilor, sigur s-ar abate asupra clubului. Și nu cred că vreun suporter vrea asta. Ne așteaptă un sezon greu, acum mai mult ca niciodată avem nevoie de susținerea suporterilor noștri”, a continuat Niculae pentru sursa citată.