Hermannstadt face până acum un sezon remarcabil și speră să prindă play-off-ul în Superliga, iar pe adresa clubului a venit deja o ofertă pentru Daniel Paraschiv, ajuns și la naționala României.
Jucătorul de 23 de ani este dorit de Lechia Gdansk, aflată pe locul 16 în prima ligă din Polonia.
Hermannstadt este pe locul 5 în Superliga, cu 27 de puncte acumulate, fiind în clasament peste vicecampioana FCSB. Sibienii vor reveni în fața propriilor fani pe 10 decembrie, atunci când este programat duelul cu Farul Constanța.
Hermannstadt are în continuare probleme financiare, dar sibienii pot să facă rost de cel puțin un milion de euro în următoarea perioadă. Pentru asta, clubul trebuie însă se despartă de cei mai valoroși jucători.
Daniel Paraschiv ar putea să prindă primul transfer în afara României. Jucătorul are șansa să ajungă la Lechia Gdansk, în schimbul sumei de 500.000 de euro. Negocierile sunt destul de avansate, în condițiile în care polonezii, aflați într-o situație grea în clasament, sunt impresionați de calitățile vârfului din Superliga.
Nou-promovata speră să-l cedeze și pe Baba Alhassan, doar că fotbalistul nu are deocamdată o ofertă concretă, din informațiile ProSport.
Hermannstadt cere tot 500.000 de euro și în schimbul jucătorului de 22 de ani, care a marcat șase goluri în această ediție de campionat.
„Am un idol, Yaya Toure. Premier League este campionatul meu preferat”, a spus recent jucătorul nou-promovatei în Superliga, care a fost dorit de campioana CFR Cluj.
Din punct de vedere al salariilor suntem cu banii la zi, restanțe sunt din urmă. Banii sunt la zi, doar din sezonul trecut mai sunt restanțe” – Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER