România a urcat deja un loc în clasamentul coeficienților UEFA, chiar și în contextul în care competițiile continentale se află încă în faza incipientă, reprezentată de tururile preliminare.
Iar acest lucru nu are neapărat legătură cu rezultatele bune obținute de echipele românești în turul doi preliminar din Conference League, ci cu faptul că, după cum se știe deja foarte bine, echipele din Rusia au fost excluse din competițiile europene ca urmare a războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina în februarie 2022.
Astfel, în mod evident, campionatul Rusiei se află într-un picaj abrupt în clasamentul coeficienților, iar România a profitat de acest lucru și a urcat de pe locul 25 pe 24. De asemenea, Superliga are șanse destul de mari să mai urce câteva poziții în acest clasament de-a lungul acestui sezon.
Asta pentru că trei echipe din România s-au calificat în turul trei preliminar din Conference League, FCSB, Farul și Sepsi, CFR Cluj fiind eliminată de Adana Demirspor în runda secundă, în vreme ce vecinele de clasament, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, mai au în prezent doar câte două formații angrenate în preliminariile competițiilor continentale.
Așadar, în cazul în care cele trei echipe din Superliga vor reuși rezultate notabile și de acum înainte în Conference League, există posibilitatea ca România să mai urce câteva poziții în acest clasament al coeficienților UEFA.
Totuși, chiar și în acest scenariu, nu se vor produce modificări față de situația existentă în prezent, referitor la dobândirea unor locuri în plus pentru cupele europene din stagiunile viitoare. În prezent, campioana României intră încă din turul întâi preliminar din Liga Campionilor, în vreme ce celelalte trei reprezentante, fie că ele se califică din campionat sau din Cupa României, sunt direcționate în turul doi preliminar din Conference League.
Pentru a se opera modificări în acest sens, Superliga ar trebui să ajungă pe locul 17 în acest clasament al coeficienților, fapt ce pare foarte greu de realizat în acest moment, în condițiile în care ocupanta din prezent a acestei poziții, Danemarca, are un coeficient de 23.950, în vreme ce coeficientul României este de 20.000. Un astfel de scenariu ar asigura prezența campioanei României în turul doi preliminar din Liga Campionilor.
Exact aceeași situație s-ar petrece și dacă România ar ajunge pe locul 16, ocupat în prezent de Israel, cu un coeficient de 24.125. În schimb, locul 15 în clasamentul coeficienților UEFA ar garanta accederea a două echipe în turul doi preliminar din Liga Campionilor, campioana și vicecampioana. De asemenea, o echipă ar urma să intre direct din turul trei preliminar din Europa League. În prezent, acest loc 15 este ocupat de Elveția, cu un coeficient 25.425.
Oricum, după cum se știe deja, România va beneficia, și în situația actuală, de o echipă în preliminariile Europa League. Începând cu sezonul viitor, câștigătoarea Cupei României va intra din turul trei preliminar al acestei competiții.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER