Rupe Iașiul blestemul? Poli Iași, fără gol marcat împotriva lui Dinamo în ultimele trei meciuri directe. Cornel Șfaițer: ”Ar fi timpul să marcăm”. Ce spune oficialul din Copou despre o posibilă amânare a meciului cu FCSB
Poli Iași și Dinamo încheie runda a 5-a a SuperLigii, luni seară, în Copou, cu un duel ce se anunță extrem de interesant.
Cele două formații s-au salvat în extremis de la retrogradare în sezonul trecut – Iașiul direct, în ultima etapă, ”câinii” la baraj, iar în actuala stagiune ambele speră la mai mult. Dacă Poli a început poticnit, cu trei eșecuri în primele patru etape, Dinamo este pe un trend bun, are șapte puncte după patru runde și ocupă un nesperat loc 5.
Cel mai slab atac versus cel mai bun atac
Pentru prima dată în ultimele două sezoane, Dinamo pornește ușor favorită într-un duel cu Poli Iași, dacă privim evoluțiile și rezultatele din primele patru etape.
Interesant este faptul că luni seară se vor întâlni în Copou echipele cu cel mai slab atac – Poli Iași are doar două goluri marcate, respectiv cea mai bună ofensivă – Dinamo a marcat 11 goluri în 4 meciuri. În plus, Poli Iași a arătat multă vulnerabilitate și în compartimentul defensiv, în special fundașii centrali și portarii fiind destul de ezitanți în primele etape.
Poli Iași, fără gol marcat în ultimele trei meciuri directe cu Dinamo
Rămânând la ofensivă, trebuie remarcat faptul că Iașiul nu a reușit să înscrie niciun gol în ultimele trei meciuri directe cu Dinamo, disputate în sezonul trecut.
Cele două echipe au remizat alb în sezonul regular atât la Iași, cât și la București, iar în play-out Dinamo s-a impus cu 1-0 printr-un gol marcat de Ahmen Bani, în minutul 90+3. A fost un meci de tristă amintire pentru Poli Iași, dar mai ales pentru tânărul mijlocaș Luca Mihai, care a fost accidentat grav la cap de Josue Homawoo.
Cornel Șfaițer: ”Ar fi timpul să înscriem”
Președintele Iașiului, Cornel Șfaițer, admite că Dinamo este echipa mai în formă, dar este încrezător că Poli va înscrie în meciul de luni seară.
”Este un meci foarte complicat, cu un Dinamo care s-a prezentat peste așteptări încă din prima etapă, cu CFR Cluj, a început în forță. Întâlnim o echipă în formă la momentul actual, dar noi trebuie să ne concentrăm și să fructificăm ocaziile avute. Și noi am demonstrat că putem face meciuri bune. Singura îngrijorare a noastră este că am avut foarte multe situații de gol, chiar și unu la unu cu portarii, dar nu am marcat. În toate meciurile ne-am creat ocazii mari, dar am marcat puțin. Eu cred că va fi un meci spectaculos cu Dinamo, cu mulți suporteri în tribune și sunt sută la sută sigur că echipa va avea reacție. Ar fi timpul să marcăm cu Dinamo, sunt sigur că vom face un joc bun și ne dorim să luăm cele trei puncte”, a declarat Cornel Șfaițer pentru ProSport.
Ce spune oficialul ieșean despre o eventuală amânare a meciului cu FCSB
După meciul cu Dinamo, Poli Iași se va deplasa la București, pentru duelul cu campioana FCSB, din etapa a 6-a, programat pe 17 august.
Șfaițer este convins că meciul se va juca, dar lasă să se înțeleagă că nu se va opune în cazul în care FCSB va solicita amânarea partidei.
”Nu cred că se va amâna jocul, pentru că ei joacă acasă. Cred că nici ei nu își mai permit să amâne, dar dacă vor solicita, vă dați seama, pentru binele fotbalului românesc, pentru punctele pe care aduce. Dar repet, eu cred că se va juca. Va urma o serie foarte grea pentru noi, cu echipe grele, Dinamo, FCSB, Rapid, dar nu se sperie. Altfel te montezi cu aceste echipe cu carte de vizită, echipa își va ridica nivelul”, a completat Șfaițer.