Ruptură între fotbaliștii FCSB și antrenorul Charalambous! Dezvăluire despre schisma din vestiarul lui Gigi Becali
FCSB a fost învinsă de Rapid pe Arena Națională, scor 1-2, iar Gabi Balint crede că între jucătorii vicecampioanei României și antrenorul Elias Charalambous s-a produs o ruptură.
Ruptură între fotbaliștii FCSB și antrenorul Charalambous! Dezvăluire despre schisma din vestiarul lui Gigi Becali
După meciul pierdut de FCSB cu Rapid, scor 1-2, Gabi Balint a analizat situația de la formația finanțată de Gigi Becali, iar acesta crede că evoluția slabă a roș-albaștrilor are legătură și cu relația dintre jucători și antrenor.
Mai mult, fostul internațional român este de părere că Elias Charalambous și Mihai Pintilii nu au autoritate în vestiar, iar jucătorii de la FCSB fac ce vor pe teren.
„În repriza a doua, FCSB a început mai bine. A avut o perioadă mai bună, mai ales după gol, când a fost mai agresivă, cu un pressing mai avansat, dar n-au fost clari în fața porții. Schimbările făcute de FCSB au fost firești. Nu au adus nimic nou, au fost la același nivel cu cei pe care i-au schimbat.
Ambele goluri ale Rapidului au venit în urma unor greșeli în lanț ale jucătorilor de la FCSB, dar să nu uităm efortul făcut de jucătorii rapidiști, agresivitatea. Sigur, au făcut și schimbări defensive, dar au rezistat.
La FCSB nu e o idee de joc. Cu părere de rău, antrenorii au nu autoritate în vestiar, iar asta se vede. Jucătorii știu tot timpul ce se întâmplă, cum se întâmplă. Antrenorul trebuie să îl asculți și să execuți, să faci repetiție. Eu nu cred că se întâmplă lucrul ăsta. Cred că există ruptură între antrenor și jucători. Se vede în teren… numai acțiuni individuale, construcția prea lentă, nu toți fac efort pentru a recupera mingea. Sunt multe lucruri pe care vrei să le vezi.
Azi cred că orice antrenor ar fi făcut aceleași schimbări. Nu poți să-i impuți ceva (n.r – lui Gigi Becali)”, a spus Gabi Balint, la Digisport.
Echipele de start de la FCSB – Rapid 1-2
FCSB: Târnovanu – Al. Pantea, Ngezana, Dawa, Radunovic – Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru – Al. Băluță, A. Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Haruț, Oct. Popescu,Miculescu, Lixandru, Cr. Ganea, D. Rotariu, Djokovic
Antrenor: Elias Charalambous
Rapid: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Oaidă, Al. Albu, Papeau – Funsho, B. Valle, Al. Ioniță II
Rezerve: Drăghia – Dr. Grigore, I. Cristea, Onea, Kait, Cîrjan, Pănoiu, El Sawy, Al. Stan
Antrenor: Cristiano Bergodi
Stadion: Arena Națională, București
Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Sebastian Gheorghe și Daniel Mitruți
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan / Arbitru AVAR: Stelian Slabu