S-a aflat numele noului patron de la FCSB! Cui a ales Gigi Becali să cedeze acțiunile clubului roș-albastru

Gigi Becali la conferinta de prezentare a noului antrenor de la FCSB, desfasurata la sediul din Aleea Alexandru din Bucuresti, miercuri 5 iunie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

După ce Mihai Stoica a dezvăluit în cursul zilei de vineri, 28 aprilie, că Gigi Becali nu mai este în acte patron al celor de la FCSB, s-a aflat și numele persoanei care a preluat oficial acțiunile: Domnica Geambazi, sora latifundiarului.

Gigi Becali a cedat acțiunile de la FCSB surorii lui, Domnica Geambazi

Astfel, după 20 de ani în care a fost numărul 1 în cadrul clubului din capitala României, afaceristul din Pipera a renunțat oficial la acțiuni, care au ajuns la sora lui, conform Orange Sport.

Mihai Stoica anunțase această „mutare” cu o seară înainte, fără a dezvălui identitatea noului acționar. Managerul general de la FCSB a preluat de la Gigi Becali poziția de președinte al Consiliului de Administrație.

Din 24 aprilie sunt noul preşedinte al Consiliului de Administraţie la FCSB, în locul lui Gigi Becali. Nu are cum să mai revină dacă a eliberat funcţia. A zis clar ca nu se mai uită la meciuri. Era pe Sfântul Munte (n.r. – Muntele Athos). E pe zone înalte.

(n.r. – Sunt şanse mai mari la titlu aşa?) Ar fi fost altele şansele la titlu dacă nu lua deciziile ”corecte” Feşnic. Dar le-a luat, iar şansele noastre au scăzut drastic. Sunt infime acum. 

Care patron.  Fost patron. Gigi a cedat şi acţiunile. (Costache: Vă paşte insolvenţa) Nu, e cineva care stă bine financiar. (n.r. – Despre cine este vorba?) Acum vrei sa-ti dau toate informaţiile. A zis că iese, gata. S-a făcut cedarea. Zilele trecute. Nu m-am ocupat ca să îţi zic exact când.

(n.r. – cum te înţelegi cu noul patron) Trebuie să ne aşezăm la masă să discutăm. Sper să am loc confortabil”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Gigi Becali s-a ținut de cuvânt

Lunea trecută, Gigi Becali anunța în premieră că ia în considerare să pună clubul pe numele surorii sale până în momentul în care va găsi un cumpărător pentru FCSB.

„Am terminat. Ies din fotbal. Nu mă mai interesează. Am 65 de ani… Nu mai pot. Ce a făcut Feșnic (n.r. arbitrul central de la Rapid – FCSB) a pus capac. Ar trebui să fie numit «Întuneric». Eu ies din fotbal. Din cauza lui ies. Așa ceva nu se poate.

O să găsesc o soluție, pentru că fetele nu vor. Au zis: «nu vrem noi, tată». I-am zis ginerelui, mi-au zis fetele: «Lasă-mi bărbatul în pace. N-avem nevoie de nebunia asta, nu avem noi nevoie de Steaua» Să văd, poate o pun pe numele lui sor-mea până să vând”, a declarat Gigi Becali într-o conferință de presă.

Publicat: 29 04. 2023, 15:13