S-a aflat numele primului fotbalist care semnează cu FCSB în această vară! Gigi Becali a dezvăluit detaliile afacerii: „Așa îi fac contractul!”

S-a aflat numele primului fotbalist care semnează cu FCSB în această vară: Gigi Becali a dezvăluit detaliile afacerii pe care e aproape să o pună la punct!

Până să-i aducă un înlocuitor lui Florinel Coman, roș-albaștrii au rezolvat situația unuia dintre veteranii echipei.

S-a aflat numele primului fotbalist care semnează cu FCSB în această vară

Deși a fost la un pas să plece de la FCSB în vara trecută, iar mai apoi și în iarnă, conjunctura i-a fost din nou favorabilă lui Valentin Crețu, care a profitat de dificultățile de adaptare întâmpinate de Nana Antwi și de accidentarea gravă a lui Alexandru Pantea pentru a fi titularul din banda dreaptă a apărării roș-albastre.

În urma unor prestații mai mult decât satisfăcătoare ale experimentatului fundaș dreapta, Gigi Becali a anunțat că îi va prelungi din nou contractul, însă a dezvăluit că îi va propune doar înțelegeri pe câte șase luni de acum înainte lui Crețu, pentru a-l ține „în priză”.

„A auzit că iar îi prelungesc contractul. O să îi mai prelungesc pe şase luni, ca să bage motor. Îi fac contract din 6 în 6 luni. Îi place mingea, nu fuge de minge”, a declarat Gigi Becali, citat de Fanatik.

  • 250.000 de euro este cota de piață a lui Valentin Crețu, conform Transfermarkt

  • 26 de meciuri și o pasă decisivă a bifat fundașul dreapta în acest sezon la FCSB, în toate competițiile

Crețu a trecut prin aceeași situație și în iarnă

În iarna acestui an, Valentin Crețu a plecat în cantonament cu FCSB, în ianuarie, fără contract, după ce angajamentul îi expirase la finele lui 2023. Determinarea pe care a demonstrat-o în ultimele meciuri ale anului calendaristic precedent a fost suficientă pentru ca Becali să-i ofere un contract pe încă șase luni.

Într-un interviu acordat ProSport chiar în Antalya, fundașul dreapta dezvăluia că s-a înțeles cu patronul în privința termenilor noului contract.

„Da, m-am înțeles cu clubul, pe calea aceasta vreau să-i mulțumesc și patronului pentru șansa acordată pentru că îmi doream din tot sufletul să rămân alături de colegi, am muncit patru ani și jumătate și îmi doream ca acum când suntem mai aproape ca niciodată să câștigăm campionatul să nu plec.

Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine, staff-ului, și domnului MM Stoica, el cred că m-a ajutat cel mai mult și îi mulțumesc din tot sufletul, celor care au fost lângă mine și mă bucură și suporterii pentru că am primit atâtea mesaje, mulți antrenori am văzut că au vorbit frumos despre mine, le mulțumesc din tot sufletul meu. Pentru mine contează foarte mult, chiar le mulțumesc tuturor celor care au avut un gând pozitiv asupra mea.

(n.r. – Gigi Becali) Știe că m-am dăruit tot timpul când a apelat la mine, am dat tot ce am avut mai bun și m-am pregătit mereu, am fost un băiat de caracter și când a fost nevoie de mine am dat tot ce a fost mai bun ca să-mi ajut colegii și echipa”, a declarat Valentin Crețu, în exclusivitate pentru ProSport.

Publicat: 21 04. 2024, 15:04