Dan Nistor a vorbit deschis despre lupta la titlu din Superliga și crede că FCSB are toate șansele să câștige în sfârșit campionatul.
Mijlocașul lui „U” Cluj susține că Gigi Becali are în sfârșit un lot puternic și valoros, chiar dacă FCSB a fost eliminată prematur din Europa de cei de la Nordjsaelland și a ratat, astfel, primul obiectiv important, prezența în grupele Conference League.
Cu gândul la play-off înainte bătăliilor tari care vor urma, Dan Nistor se uită și la lupta care se dă la vârful campionatului.
Unul dintre cei mai talentați jucători din Superliga crede că FCSB este principala favorită la titlu, chiar dacă CFR Cluj tocmai s-a întărit cu o nouă vedetă, El Kaddouri, iar Rapid l-a adus pe Damjan Djokovic pentru a întări centrul terenului.
„Din punctul meu de vedere, FCSB este Steaua! Au prima șansă la titlu, un lot puternic, valoros, cam ei ar fi principalii favoriți în acest an la campionat”, a spus Dan Nistor, pentru ProSport.
Deși se apropie de finalul carierei, Dan Nistor dă de înțeles că nu renunță la naționala României. Aflat într-un moment excelent la „U” Cluj, fotbalistul speră să prindă un început de an cum nu se poate mai bun.
În Antalya, acolo unde U Cluj se află în cantonament, a venit atât Daniel Pancu, selecționerul României U21, cât și Jerry Gane, secundul lui Edi Iordănescu.
„Eu vreau să demonstrez asta pe teren. Iar cei de acolo sunt în măsură să ia deciziile care cred dânșii că sunt ok. Atât pentru ei, cât și pentru mine”, a completat mijlocașul de 35 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER