S-a dus la Gigi Becali la Palat și i-a cerut să plece liber de contract. Unul dintre titularii de la FCSB l-a șocat pe patron

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Unul dintre titularii de la FCSB l-a șocat cu adevărat pe Gigi Becali când a venit peste el la Palat și i-a cerut în această vară ca să-l lase s plece liber de contract la echipa campioană.

Este vorba despre Joyskim Dawa, fundaș central adus de la FC Botoșani, dar patronul de la FCSB nici nu a vrut să audă de solicitarea fundașului camerunez și l-a pus rapid la punct.

Joyskim Dawa s-a dus peste Gigi Becali la Palat și i-a cerut să-l lase să plece liber de contract

Stoperul camerunez a recurs în această vară la un gest care l-a lăsat mut pe Gigi Becali. Aflat cub contract cu FCSB, Joyskim Dawa a dat buzna peste patronul său și i-a cerut să-l lase să plece liber de contract.

Numai că răspunsul lui Gigi Becali nici nu a băgat de seamă solicitarea fotbalistului și imediat a luat atitudine în privința sa. „El a vrut să plece liber! I-am zis: ‘Bă, ce faci? Cu ce pleci tu, cu basculanta?’”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.

După 1-1 în prima manșă contra lui LASK Linz în play-off-ului Europa League, FCSB s-a impus în Ghencea, scor 1-0, prin reușita din prelungiri a căpitanului Darius Olaru. Din formula de start a roș-albaștrilor a lipsit Joyskim Dawa, suspendat din cauza cartonașelor galbene.

Forțat de soție să părăsească echipa campioană

Recent, Sofya, soția lui Joyskim Dawa, a postat un mesaj pe Instagram în care susținea că a venit timpul ca fotbalistul de la FCSB să facă un pas înainte în carieră și să plece de la echipă pentru a semna într-un alt campionat mai puternic.

„Crezi că Dawa e un copil și nu știe ce e mai bine pentru el? E de 2 ani la FCSB, a stat un an și la Botoșani. Dawa este internațional, trebuie să-și crească nivelul. E vreo problemă că-mi doresc ce e mai bun pentru soțul meu și familia mea?

Chiar și Mbappe a plecat de la PSG la Real. PSG nu e o echipă bună? Normal că e, dar Mbappe a plecat. Ce jucător stă 10 ani la același club? Vreau ca soțul meu să ajungă la cel mai înalt nivel. Îmi doresc ceva mai bun pentru el. Așa trebuie să gândească orice soție.

Nu am intenții rele, dar e normal și logic. Și dacă vrei să-ți spun că nu mă simt ca acasă în București, e logic. Nu sunt româncă, nu căutați probleme în lucruri normale. Să fii soția unui fotbalist e un job full-time. Oamenii vorbesc fără să știe cum e să schimbi locuințele, țările și tot.

Nimeni n-ar trebui să judece. (n.r.- Are oferte să plece de la FCSB?) O să vedeți la finalul perioadei de mercato, nu vreau să vorbesc despre asta. Dawa nu este sub papucul meu. E un bărbat care-și manageriază perfect cariera.

Nimeni n-ar trebui să-l facă de râs pentru că își dorește ce e mai bun pentru familia sa. (n.r.- e posibil să plece în această vară?) Dawa are obiective înalte în viață și îmi doresc să și le îndeplinească”, a spus Sofya Dawa pentru digisport.ro.

Gigi Becali ar fi mărit prețul lui Dawa

Chiar înaintea returului cu LASK Linz, Panathinaikos Atena ar fi intensificat negocierile pentru transferul lui Joyskim Dawa. Două milioane de euro au pus grecii pe masă, însă Gigi Becali ar fi solicitat cu un milion mai mult, în ciuda faptului că s-ar fi abătut de la principiul său de a nu ceda un jucător sub clauza de reziliere, Dawa având o astfel de clauză în valoare de 5 milioane de euro.

Calificarea în grupele Europa League i-ar fi schimbat planurile latifundiarului din Pipera. Dacă în cazul ratării calificării i-ar fi dat drumul stoperului camerunez pe o sumă cuprinsă între 2 și 3 milioane de euro, acum se pare că sub 4 milioane de euro nu îl va mai ceda pe titularul lui Elias Charalambous.

În carieraa sa, Joyskim Dawa a mai evoluat la US Avranches, Monaco B, Gil Vicente, Mariupol, Vamiera și FC Botoșani.

 

 

Publicat: 30 08. 2024, 16:32
Actualizat: 30 08. 2024, 17:34