După multiple tentative în care și-a propus să vândă jucători pe sume importante, CFR Cluj a reușit primul transfer notabil în această vară. ProSport a aflat că mutarea lui Nana Boateng (29 ani) la Jeonbuk este o certitudine. Clubul din Coreea de Sud și cel din Gruia au semnat deja acordul de transfer, iar suma ține capul de afiș în campania de transferuri din această vară în fotbalul românesc. Asta pentru că Ioan Varga va încasa 2 milioane de euro de la echipa pregătiă de Dan Petrescu în schimbul lui Nana Boateng.
De asemenea, conform informațiilor ProSport, jucătorul s-a înțeles cu Jeonbuk, iar din acest moment, devine o chestiune de ore până când mijlocașul ghanez va fi prezentat la noul club. Mai mult, Boateng a început deja formalitățile necesare pentru a primi viza de ședere în Coreea de Sud.
Închizătorul părăsit deja cantonamentul CFR-ului și va ajunge la Jeonbuk în plin campionat. Gruparea coreeană este pe locul 4, după 20 de etape disputate, iar de când a fost preluată de Dan Petrescu, echipa a înregistrat trei victorii și o înfrângere.
Evident, trecerea lui Dan Petrescu la Jeonbuk este motivul principal al transferului lui Nana Boateng. Fostul antrenor de la CFR obișnuiește să ceară jucători de la fostele echipe, în momentul în care schimbă clubul. Pentru Boateng, întâlnirea cu Dan Petrescu i-a schimbat cariera. Antrenorul l-a remarcat în 2020, în timpul unui meci din preliminariile Europa League, când gruparea din Gruia a întâlnit-o pe Kuopion Palloseura, formația finlandeză unde a jucat mijlocașul înainte de a ajunge la Cluj. Impresionat de evoluția sa, Petrescu i-a cerut finanțatorului Ioan Varga să-l transfere pe fotbalistul ghanez. Numai că, pentru a-l achiziționa fără bani, clujenii au așteptat ca jucătorul să devină liber de contract și l-au transferat după un an.
Sub comanda „Bursucului”, Nana Boateng a ajuns să fie considerat cel mai bun închizător din Superliga.
Nana Boateng devine al doilea cel mai scump fotbalist vândut de CFR de când Ioan Varga a preluat formația clujeană, după Kevin Boli, cedat cu 2,5 milioane de euro la Guizhou. Totodată, mijlocașul din Ghana intră și în top 10 cei mai bine vânduți jucători din istoria clujenilor, unde se poziționează pe locul 8, la egalitate cu transferul lui Culio la Galatasaray.
Alvaro Pereira și Lacina Traore, jucători pe care s-au plătit peste 6 milioane de euro, sunt cele mai mari lovituri date de CFR pe piața transferurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER