Dinamo s-a reunit joi pentru noul sezon al Superligii ce va începe pe data de 15 iulie. „Câinii” au efectuat vizita medicală, iar în lotul lui Ovidiu Burcă a apărut o singură noutate. Geani Crețu (23 de ani), mijocașul central împrumutat în stagiunea trecută la FC Argeș, a fost și el prezentat.
Ricardo Grigore (24 de ani), revenit din împrumutul de la Petrolul Ploiești, a absentat de la reunirea lui Dinamo și se va alătura echipei începând de vineri.
Nou-promovații în Superliga au planuri mari la revenirea în primul eșalon și speră să prindă play-off-ul. Fundașul Deniz Giafer, unul dintre artizanii promovării, a rămas plăcut surprins când a fost informat de câtre reporteri că Dinamo va evolua pe stadionul Arcul de Triumf în sezonul 2023-2024.
Și Dani Iglesias a avut aceeași reacție. Spaniolul consideră că arena bucureșteană le poartă noroc „câinilor”.
„A fost destul de scurtă (n.r. vacanța), dar știam că așa o să fiie dacă vrem să jucăm în prima ligă. Suntem foarte încrezători, eu cred că nu avem nimic de pierdut, doar de câștigat. Cred eu că urmează un sezon în care trebuie să demonstrăm că merităm să fim aici și cel mai important e să dăm totul pe teren și să ieșim împăcați. Nu sunt eu în măsură să vorbesc despre play-off sau play-out, dar întotdeauna la Dinamo obiectivele au fost mari, deci cred că asta o să fie și anul ăsta. E mult spus un vis (n.r. – promovarea), e un obiectiv pe care ni l-am propus la începutul sezonului, e un obiectiv pe care l-am îndeplinit, dar cred că e mult spus un vis.
Nu e chiar un șoc, dar evident că în prima ligă e un alt nivel, un alt ritm, alte forțe și credem că ușor-ușor o să ne obișnuim. Derby-urile… orice jucător așteaptă derby-urile cu brațele deschise. Pentru orice jucător, cred că ordinea e Steaua, după care Rapid, rivalitatea dintre Steaua și Dinamo e mai mare, nu?! Cred că și ei se bucură pentru că orice fotbalist își dorește să joace astfel de meciuri”, a declarat Denis Giafer la efectuarea vizitei medicale.
Întrebat dacă este bucuros că va evolua pe stadionul Arcul de Triumf și în Superliga, fundașul a fost surprins:
„Da? Nu știam. Acum am aflat și eu de la dumneavoastră. Da, sunt sigur că fanii o să fie alături și sezonul ăsta și cu ajutorul lor vrem să facem un sezon bun. La cum îi simt eu, cred că o să fie stadionul plin”, a mai punctat Giafer.
Dani Iglesias, marcatorul a șase goluri în tricoul cu Dinamo, s-a documentat în privința derby-urilor pe care le va avea de disputat și este nerăbdător să o înfrunte pe FCSB.
„Au fost doar zece zile de vacanță, dar sunt fericit. Am promovat în prima ligă. Trebuie să ne pregătim pentru această provocare, va fi dificil, dar cred că va fi bine, ne vom antrena și vom fi pregătiți la primul meci. Vom vedea care va fi echipa, care vor fi jucătorii, și atunci vom vorbi de obiectiv. E prea devreme, sper să câștigăm cât mai multe meciuri și să terminăm cât mai sus. Noi jucăm la Dinamo, suntem gata să jucăm împotriva oricărei echipe, știm ce înseamnă să joci la un club așa de mare. E ceva diferit față de Liga 2, dar vom fi pregătiți. Știu de rivalitate, ce este un derby, am văzut multe video-uri pe Youtube, abia aștept să joc împotriva lui FCSB”, a declarat spaniolul.
Ahmed Bani consideră că stadionul Arcul de Triumf e casa lui Dinamo.
„Suntem la reunire, gata. Cea mai fericită vacanță de până acum. Scurtă, dar ne-am bucurat foarte mult de ea. Trebuie să jucăm ca anul trecut, chiar și mai bine. Nu vreau să vorbesc de obiective, nici nu ne-am antrenat până acum. Rici Grigore și Geani Crețu sunt ca frații noștri, îi cunoaștem de atâta timp. Când joci cu echipele acestea, normal că ne era dor. Mă bucur, Arcul de Triumf a fost casa noastră sezonul trecut și chiar ne-am simțit foarte bine aici. Fanii noștri sunt incredibili, nu mai am cuvinte pentru ei, știam că o să se vândă abonamentele”, a completat și Ahmed Bani.
Dinamoviștii au pus în vânzare nu mai puțin de 5858 de abonamente pentru meciurile ce se vor disputa pe stadionul Arcul de Triumf. Spre deosebire de anii precedenți, și suporterii dinamoviști din diasporă își pot achiziționa un abonament pentru a ajuta clubul, la un preț unic, cu reducere, dar acesta va fi disponibil doar pentru meciurile disputate pe Arena Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER