E oficial: FCSB revine în Ghencea și va juca pe Stadionul Steaua derby-ul cu CFR Cluj, programat în runda cu numărul 4 din Superliga, duminică, 6 august, la ora 21:30!
După lungi negocieri între părți, s-a ajuns la un acord între MApN și clubul condus de Gigi Becali, iar gruparea roș-albastră va reveni în „Templu” după mai bine de 8 ani!
FCSB a anunțat oficial că derby-ul cu CFR Cluj, programat în runda cu numărul 4 din Superliga, va avea loc pe Stadionul Steaua, iar în următoarele ore vor fi publicate și detalii legate de comercializarea tichetelor.
„FCSB – CFR Cluj, pe Stadionul Steaua! FCSB anunță că partida cu Fotbal Club CFR 1907 CLUJ, contând pentru etapa a patra a Superligii (duminică, 21:30) se va disputa pe Stadionul ”Steaua”.
Detaliile legate de vânzarea biletelor vor fi furnizate în curând”, au anunțat cei de la FCSB, pe site-ul oficial.
FCSB revine, astfel, în Ghencea, după o pauză de peste 8 ani! Ultimul joc disputat de formația roș-albastră pe Stadionul Steaua a avut loc în sezonul 2014-2015, ultimul în care echipa a cucerit titlul în Liga 1: pe 22 martie 2015, „Templul” găzduia meciul Steaua – Viitorul, încheiat 4-1.
Gigi Becali a anunțat în cursul zilei de luni, 31 iulie, că s-a semnat contractul între FCSB și CSA pentru închirierea Stadionului Steaua în vederea meciului cu CFR Cluj, programat duminică, 6 august, la 21:30.
Clubul din Superliga are, însă, obligația de a nu își însuși denumirea de Steaua: niciun angajat al clubului, fie că este vorba despre un jucător sau membru al staff-ului, nu va avea acest drept. Totuși, interdicția nu li se aplică și suporterilor, astfel că Peluza Nord poate să utilizeze cântecele obișnuite.
„S-a semnat. Duminică se va juca în Ghencea. Bine că s-a rezolvat. Când se rezolvă problema, e bine. Nu mai are rost să comentăm ce a fost.
Avem obligaţia noi, staff-ul, jucătorii, antrenorii, să nu spunem că suntem Steaua. Noi o vom face. Noi nu putem să oprim galeria, nu avem cum să îi oprim.
E vorba despre meciul acesta şi cât e Arena Naţională ocupată. Atât am nevoie, după jucăm pe Arena Naţională”, a spus Gigi Becali.
Latifundiarul a avut și o rugăminte specială pentru Peluza Sud, facțiunea desprinsă de FCSB care s-a alăturat celor de la CSA Steaua.
„Eu îi rog pe suporterii de la Peluza Sud să ne vedem de treaba noastră fiecare. Noi n-o să jucăm tot timpul acolo, doar acum, când n-avem Național Arena. Să își vadă de treaba lor, să nu mai facem pușcării și arestări. Nu e bine, pentru ce ne trebuie?”, a mai spus Gigi Becali.
La mai bine de 8 ani distanță de la ultimul joc disputat de FCSB pe Stadionul Steaua, roș-albaștrii vor reveni în Ghencea cu o distribuție complet diferită!
Dintre toți cei 18 fotbaliști aflați atunci pe foaia de joc pentru meciul cu Viitorul de pe 22 martie 2015, singurul care se mai află printre roș-albaștri este Lucian Filip, rezervă la acea partidă, acum membru al staff-ului condus de Charalambous și Pintilii!
Printre titularii folosiți de Costel Gâlcă la acel meci se afla și Adrian Popa, mijlocașul care, după ce a trăit cea mai bună perioadă a carierei la FCSB, a „întors armele” și s-a alăturat proiectului CSA.
PRIMUL 11: Arlauskis – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme – Prepeliță, Breeveld – Popa, Chipciu, Tănase – Iancu REZERVE: Cojocaru – Filip, Neagu, Țucudean, Rusescu, Tamaș, Vâlceanu ANTRENOR: Constantin Gâlcă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER