S-au convins de valoarea jucătorului. „Am început negocierile cu Adrian Mititelu pentru un transfer definitiv. Dorim să îi oferim și procente!”. EXCLUSIV

Alexandru Meszar a dezvăluit pentru ProSport că UTA Arad dorește să îl transfere definitiv pe Robert Popa sub comanda lui Mircea Rednic.

Internaționalul U 21 al României, Robert Popa, 21 de ani, a fost împrumutat după retrogradarea lui FCU 1948 Craiova în Liga 2 la UTA Arad până în vara anului viitor.

Fostul portar al alb-albaștrilor din Bănie a avut până în prezent evoluții foarte bune la UTA în Superliga, iar ProSport a aflat că oficialii arădenilor au demarat deja tratativele cu Adrian Mititelu pentru a încerca un transfer definitiv al internaționalului U 21. Tânărul goalkeeper este cunoscut și ca un jucător cu personalitate, cel care nu ezită să spună lucrurilor pe nume, iar după partida din Giulești acesta a avut o reacție la cald la adresa colegilor săi din atac, cea care ulterior a fost taxată de către Mircea Rednic.

S-au convins de valoarea jucătorului. „Sper să reușim să îl transferăm definitiv. Nu există niciun conflict între Popa și Mircea Rednic”

ProSport a luat legătura cu Alexandru Meszar, cel care ne-a confirmat faptul că UTA Arad a început negocierile cu Adrian Mititelu pentru un transfer definitiv al lui Robert Popa la UTA. Oficialul arădenilor ne-a vorbit și despre declarațiile pe care internaționalul U 21 le-a oferit după partida din Giulești și ne-a spus că între tânărul portar și antrenorul său nu este niciun conflict.

„Robert Popa este un portar valoros, iar noi ni-l dorim și din campionatul următor la UTA Arad. De această dată ni-l dorim definitiv. Deja am început discuțiile cu domnul Adrian Mititelu, dar totul depinde de situația echipei dânsului din campionatul Ligii 2. FCU are un obiectiv, iar domnul Mititelu vrea să mai aștepte să vadă ce face echipa sa în campionat. Noi dorim să îi oferim o sumă de transfer, dar suntem dispuși să îl lăsăm domnului Mititelu și niște procente dintr-un ulterior transfer al lui Robert Popa la o altă formație.

A rămas să mai discutăm și vom vedea în perioada următoare ce decizie va lua domnul Adrian Mititelu. Vă lămuresc imediat și cu episodul declarațiilor lui Popa după meciul din Giulești. El a avut evoluții bune în ultimul timp, iar acele declarații ale lui au venit pe un fond de frustrare. Chiar dacă Mircea Rednic a comentat și dânsul despre cele spuse de elevul său, totuși să știți că între Robert Popa și Mircea Rednic nu este niciun conflict. Vă repet: noi dorim să îl transferăm definitiv pe Robert Popa la UTA”, a spus Meszar.

Publicat: 20 11. 2024, 12:30