„Să ne dea domnul Varga afară pe toți”. Reacția lui Cristi Balaj, după ce Dani Coman a dezvăluit negocierile pe care le are cu CFR Cluj
Cristi Balaj a oferit o reacție imediat după ce a auzit că Dani Coman a dezvăluit că a purtat negocieri cu CFR Cluj, înainte de a ajunge la o înțelegere cu FC Argeș.
Oficialul formației din Gruia a oferit o replică acidă în momentul în care a fost întrebat despre declarația lui Dani Coman și a vorbit despre deciziile pe care patronul Nelu Varga le ia în cadrul clubului.
Dani Coman a negociat cu CFR Cluj
Dani Coman a semnat în vara anului 2024 un contract cu FC Argeș, unde ocupă funcția de președinte. Fostul portar a dezvăluit că a purtat negocieri cu mai multe echipe din Superliga înainte de a ajunge la o înțelegere cu divizionara secundă. Astfel, Dani Coman a declarat că a fost aproape de a ajunge la CFR Cluj, Universitatea Cluj sau Universitatea Craiova.
„Cel mai aproape am fost de CFR, am o relație de prietenie de mulți ani cu Neluțu Varga, dar am fost la fel de aproape de U Cluj”, a declarat Dani Coman.
Astfel, chiar dacă nu a dezvăluit mai multe detalii din negocierile purtate cu Nelu Varga, Dani Coman a dat de înțeles că ar accepta să semneze cu formația din Gruia, la pachet cu Edi Iordănescu, în cazul în care Dan Petrescu ar fi demis.
Ce spune Cristi Balaj despre negocierile dintre Dani Coman și CFR Cluj
Cristi Balaj, președintele formației din Gruia, a reacționat după ce a auzit declarațiile făcute de Dani Coman și s-a arătat extrem de deranjat de afirmațiile făcute de fostul fotbalist.
„Dacă Dani Coman a spus că poate veni la CFR Cluj, atunci așteptăm ca domnul Varga să ne dea afară pe toți. Patronul decide.
(n.r. Dacă s-a gândit, cumva, la demisie în această perioadă) Eu să îmi dau demisia? De ce? Avem un patron.
A mai fost discuția ca Dani Coman să vină, în trecut, în echipa noastră managerială. Orice decide domnul Varga e binevenit, e clubul dânsului.
Nu a fost niciodată vorba să plec eu, dimpotrivă, am fost întrebat dacă putem să lucrăm alături de el, de aceea nu am înțeles ce legătură are cu demisia mea. Un lucru este cert, eu când am fost ofertat, nu am făcut public acest lucru, e o formă de respect față de cei pe care i-am refuzat”, a declarat Cristi Balaj, conform iAMsport.ro.