Scandal diplomatic cu Siyabonga Ngezana, de la FCSB! Un analist politic din Africa de Sud lansează acuzații grave împotriva fotbalistului lui Gigi Becali

FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Siyabonga Ngezana, fundașul lui FCSB, a ratat convocarea în premieră la naționala Africii de Sud pentru meciurile amicale din această lună. Motivul oficial ar fi că și-ar fi pierdut actele necesare deplăsării.

Apărătorul lui Elias Charalambous este acum ținta unor acuzații grave venite chiar din țara sa și anume că acesta ar fi refuzat să se prezinte la prima reprezentativă.

Scandal diplomatic cu Siyabonga Ngezana! Un expert diplomatic din Africa de Sud lansează acuzații grave împotriva fotbalistului lui Gigi Becali

Siyabonga Ngezana fusese convocat la naționala Africii de Sud pentru partidele cu Andorra și Algeria, însă n-a mai apucat să ajungă în lotul condus de Hugo Broos.

Fundașul roș-albaștrilor a motivat că și-ar pierdut actele, ba au apărut zvonuri că federația nu a avut bani să achite zborul, însă un expert în relații diplomatice îl acuză că acestea sunt doar pretexte pentru a refuza naționala.

Botsang Moiloa, expert în relații diplomatice și analist politic, susține cu tărie că fundașul de la FCSB a refuzat naționala, mai ales că, actele necesare deplasării îi puteau fi eliberate într-o singură zi.

„Am auzit povestea că un jucător Bafana ar fi blocat în România pentru că și-a pierdut pașaportul. Sunt de acord cu voi (n.r. – că nu a vrut să vină să joace în amicale), chiar am râs când am citit știrea. Este bizar, avem o ambasadă în România, în București.

Africa de Sud este una dintre țările în care putem elibera pașapoarte reale într-o zi, este o datorie națională. Ambasada noastră i-ar fi emis de urgență un certificat de călătorie sau un pașaport.

Este jucător de fotbal, este stabilit acolo legal, ca cetățean al Africii de Sud. Nu cred varianta lui!”, a declarat expertul diplomatic sud-african, citat de publicația locală KickOff.

A ratat ocazia să bifeze prima selecție la națională

Curios este de ce a recurs Ngezana la acest gest, deoarece ar fi avut șansa cu această ocazie să bifeze o primă selecție la naționala de seniori a Africii de Sud. Mai ales că venea după evoluții solide în tricoul liderului din Superliga. Ngezana a bifat 25 de meciuri, în care a înscris un gol și a oferit o pasă decisivă.

Conform lui Hugo Broos, selecționerul Bafana Bafana, „Ngezana ne-a spus că și-a pierdut actele necesare pentru a călători, așa că este blocat în România”. Ngezana a fost înlocuit în lot de Siyanda Xulu, fundaș central la Supersport United, echipă din prima ligă din Africa de Sud.

Publicat: 27 03. 2024, 15:32